6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn român de 28 de ani, prins la furat într-o vilă din Italia, a fost împuşcat mortal

Un român de 28 de ani, prins la furat într-o vilă din Italia, a fost împuşcat mortal

Un român a fost împuşcat mortal într-o vilă situată la periferia oraşului italian Milano în care intrase prin efracţie pentru a fura, proprietarul casei fiind reţinut sub acuzaţia de crimă prin exces în legitimă apărare, o situaţie juridică ce stârneşte polemici în Italia, scrie Corriere della Sera, potrivit Mediafax. Incidentul a avut loc în cursul nopţii de luni spre marţi în localitatea Vaprio D’Adda, situată în provincia italiană Milano.

Francesco Sicignano, un pensionar în vârstă de 65 de ani, trezit de zgomote suspecte, a luat o armă de foc pe care o procurase după mai multe furturi şi a ieşit în holul propriei vile. A observat o persoană în întuneric şi a tras un foc de armă. Apoi a ieşit pe balcon şi a tras alte două focuri în aer, în contextul în care mai multe persoane fugeau din locuinţa sa.

Când a revenit în casă, a găsit corpul unui bărbat necunoscut şi a efectuat manevre de resuscitare, după care a chemat carabinierii.
Primul foc de armă a provocat moartea unui român în vârstă de 28 de ani care se pare că intrase în vilă pentru a fura. Complicii românului au reuşit să fugă şi sunt căutaţi de poliţia italiană. Francesco Sicignani locuieşte în propria vilă cu soţia, cu fiul şi nora, care au copii. Pensionarul italian susţine că a achiziţionat o armă semiautomată după ce casa familiei sale a fost spartă de patru ori în ultimele luni. După reţinerea bărbatului, în oraş s-au iscat polemici. „Din august până acum, din ce ştim noi, vila a fost spartă de patru ori. Sunt oameni buni, au copii în casă. Dacă aş fi fost în aceeaşi situaţie, l-aş fi împuşcat şi eu”, a declarat un vecin. Carabinierii au stabilit că pensionarul făcuse o plângere pentru furt în urmă cu un an.
Matteo Salvini, liderul formaţiunii xenofobe Liga Nordului, a exprimat susţinere pentru pensionarul italian care l-a împuşcat mortal pe român, afirmând că „hoţul a murit la locul de muncă”, iar guvernatorul regional, Roberto Maroni, membru al aceleiaşi formaţiuni, a anunţat că autorităţile locale vor asigura apărarea judiciară a inculpatului. „Pensionarul a făcut bine că a deschis focul pentru a se apăra, omul intrase în casa lui, şi-a căutat-o”, a declarat Matteo Salvini, liderul formaţiunii radicale italiene Liga Nordului. „Este aberant ca pensionarul să fie pus sub acuzare. Este vorba de un hoţ mort la locul de muncă”, a subliniat Salvini, citat de ziarul La Repubblica. „În cazul în care procedurile judiciare vor continua, vom cere suportarea cheltuielilor legale ale pensionarului italian”, a adăugat Salvini.

Guvernatorul regiunii Lombardia, Roberto Maroni, membru al aceluiaşi partid radical, a transmis prin Twitter că împărtăşeşte poziţia lui Savini: „Regiunea Lombardia va suporta cheltuielile pentru apărarea în instanţă a pensionarului care, în legitimă apărare, l-a împuşcat pe hoţul român intrat în casa lui”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS