Acasă Actualitate Ambasada Rusiei din Damasc a fost lovită de obuze

Ambasada Rusiei din Damasc a fost lovită de obuze

Foto: digi24.ro

Două obuze au lovit, marți dimineața, Ambasada Rusiei din Damasc în momentul în care începea o manifestație de susținere pentru această țară, a cărei aviație oferă de două săptămâni sprijin aerian forțelor regimului președintelui Bashar al-Assad împotriva rebelilor, relatează AFP, citata de Agerpres.

Potrivit unui fotoreporter France Presse, căderea celor două obuze a creat panică printre cele 300 persoane adunate pentru a mulțumi Rusiei pentru intervenția sa în Siria.
Agenția RIA Novosti, preluată de EFE, a transmis aceeași informație, citând ca surse funcționari de la legația rusă din capitala Siriei care au menționat că nu există victime. EFE scrie că la sfârșitul lui septembrie Ambasada Rusiei la Damasc a mai fost ținta unui atac cu obuze.

Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.
Exit mobile version