Acasă Actualitate Olt: Proiectul ”Teatrul Naște Dialog” marchează Ziua Naţională pentru Comemorarea Holocaustului la...

Olt: Proiectul ”Teatrul Naște Dialog” marchează Ziua Naţională pentru Comemorarea Holocaustului la Caracal

În luna octombrie 2015 se împlinesc 74 de ani de la iniţierea procesului de deportare a  evreilor din România în Transnistria.  Ziua de 9 octombrie 2015 reprezintă un prilej de comemorare a victimelor acestui tragic eveniment.
Astfel, caravana culturală a proiectului „Teatrul Naște Dialog” va poposi în Caracal, la Colegiul Naţional “Ioniţă Asan”, în ziua de 9 octombrie, începând cu ora 9.00, unde 14 elevi aparţinând liceelor din Bucureşti şi Ilfov, deveniţi formatori culturali ai proiectului, vor organiza seminarul interactiv de istoria minorităților, workshop-ul de olărit-ceramică şi vor pune în scenă piesa de teatru „Greșeli umane”. Scenariul actului artistic le aparține, acesta reprezentând efortul liceenilor de a aduce în discuţie problema dicriminării în societatea românească, iar regia este semnată de maestrul Cristian Mihăilescu.
Cu această ocazie cei 14 elevi participanţi vor aduce în atenţia colegilor lor din Caracal momente importante legate de istoria evreilor din România şi vor sublinia importanţa comemorării Holocaustului ca eveniment crucial în analiza fenomenului discriminării de-a lungul secolelor în ţara noastră.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version