10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMănăstirea Călui, vatră a Buzeștilor

Mănăstirea Călui, vatră a Buzeștilor

Nu departe de comuna olteană Oboga, renumită pentru ceramica ei populară, în zona pitorească a dealurilor ce mărginesc Valea Oltețului, se ridică semeață, pe un platou dominat de înălțimea reliefului înconjurător, Mănăstirea Călui, vatră a Buzeștilor.
Liniștea aparte care învăluiește mănăstirea este întreruptă pe alocuri de cântul păsărilor ce își încălzesc în soarele de toamnă aripile, pentru ca apoi să-și ia zborul spre meleaguri mai însorite. Și zgomotul făcut de pașii ce ne conduc spre vechea biserică a Mănăstirii Călui se mai face auzit. Cercetăm locul, încercând să-l cuprindem cu privirea. Zidurile groase și vechi ce înconjoară biserica arată opera neîndurătorului meșter, timpul.
În minte ne revin impresiile creionate de Paul de Alep, însoțitor al Patriarhului Macarie al Antiohiei aflat în vizită în țările române. Ajuns la Mănăstirea Călui în august 1657, acesta nota: „… și totul se află într-o vale închisă de munții înconjurători, astfel că este o mănăstire ascunsă și drumul ce duce la ea este tainic, căci am ajuns la ea fără să o vedem o singură dată, până ce am intrat pe poarta ei“.
Pășim pe urmele sale. Accesul spre vechea biserică se face printr-o poartă de stejar de dimensiuni mari. Pentru că manipularea acesteia era greoaie, exista și o ușă de dimensiuni obișnuite. Odată ce ai trecut, ajungi sub bolta clopotniței. De acolo, vezi interiorul curții, în mijlocul căreia se ridică biserica veche a mănăstirii. Fiecare colțișor din acel spațiu are o poveste, o istorie a lui. Turnul-clopotniță, o capodoperă a arhitecturii din secolul al XVI-lea, ridicat pe trei niveluri, a servit și ca turn de observație. În partea inferioară a acestei construcții masive se află un gang boltit, subliniat de două arcade puternice. Frații Buzești au comandat un clopot pe care l-au așezat la ultimul etaj, pe care au pus inscripția: „Acest clopot l-au făcut jupân Radul mare armaș, și cu frații săi Preda spătar și Stroe postelnic, în zilele lui Mihnea voevod, în anul 7096 (1588)“. Clopotul nu mai există, el fiind luat de nemți în primul război mondial.

O poveste din negura timpului

În acest loc, istoria respiră prin fiecare colț. Chiar numele lui își are rădăcina într-o legendă cu semnificație istorică. Se spune că denumirea de „Călui“ vine de la faptul că Mihai Viteazul, domnul primei uniri a românilor într-o singură țară, s-ar fi oprit cândva în aceste locuri, iar după ce calul său a lovit pământul cu copita, a țâșnit un izvor de apă, căruia i-au zis Căluieț, iar voievodul cu sfetnicii săi au hotărât să zidească aici o mănăstire, numind-o Căluiu. Altă legendă spune că, luând călugării greci în stăpânire această frumoasă mănăstire, „dădeau slavă lui Dumnezeu pentru acest loc sfânt“, numindu-l „kalos“, adică frumos, de unde ar fi rezultat denumirea Călui. Mănăstirea Călui datează din anul 1515, din timpul domniei voievodului Neagoe Basarab, primii ctitori fiind Vlad Banu, Dumitru Pârcălabu și Balica Spătaru, strămoșii Buzeștilor. Ei zidesc biserica din temelie, apoi, așa cum citim în Pisania veche, ea „a fost în pustiire multă vreme“. Lucrările mănăstirii au fost reluate în anul 1588 de Radu Mare Culcer, Preda Mare Ban și Stroe Mare Stolnic, cunoscuți ca fiind cei mai destoinici căpitani din oștirea lui Mihai Viteazul. Ei au desăvârșit lucrarea în timp record, de la 20 aprilie la 8 iunie 1588. Au fost aduși meșteri din Transilvania pentru finisarea bisericii, aflată la roșu vreme de 72 de ani, dar și pentru începerea zidirii clădirilor din incinta mănăstirii. Au întărit-o ca pe o cetate și au înveșmântat-o cu o aleasă decorație interioară și exterioară.
După 1588 au fost clădite și chiliile, situate în incinta lăcașului. Paul de Alep menționa: „Chiliile sale se întind de jur împrejurul clădirii prin galerii exterioare. Clădirea este frumoasă, cu clopotniță deasupra ușii; este frumoasa operă a unui frânc priceput, astfel că nu am mai văzut ceva asemănător cu ea în tot timpul șederii noastre“. Urmele vechilor chilii se mai păstrează și astăzi. Câteva cărămizi ridicate deasupra pământului ne indică spațiul mic în care slujbașii Domnului găseau liniștea în rugăciuni.
Pășim pe aleile înguste, spre biserica veche a mănăstirii. Un grup statuar așezat pe un postament îi reprezintă pe cei trei frați Buzești, ctitorii lăcașului. Nu ne miră nici prezența mormintelor funerare, căci aici, în locul în care istoria coexistă cu religia, și-au găsit odihna veșnică o parte din membrii familiei Buzescu.

Primul portret în mărime naturală al lui Mihai Viteazul

Portretul lui Mihai Viteazul în mărime naturală (FOTO: Claudiu Tudor)
Portretul lui Mihai Viteazul în mărime naturală (FOTO: Claudiu Tudor)

Pătrundem în micul lăcaș de cult și privirea ne este atrasă de portretele ctitorilor. Biserica a fost pictată de Mihnea Zugravul, agentul diplomatic al lui Mihai Viteazul, care fusese trimis în anul 1600 la Veneția, de unde a luat și o cantitate însemnată de vopsele, fiind repictată de postelnicul Barbu Coșoveanu Zugravul, în anul 1834. „Valoarea artistică și documentară a picturii interioare este întregită de tabloul voievodului, al ctitorilor din pronaos și de portretele voievozilor Petru Cercel și Mihai Vodă anume introduse de Buzești în naos, consfințind un legământ de credință de tip feudal, cu semnificații ideologice, politice și genealogice“, nota dr. Aurelia Grosu în lucrarea „Mănăstirea Căluiu. Album monografic“. Despre portretul lui Mihai Viteazul din Mănăstirea Călui, primul portret în mărime naturală al voievodului, Nicolea Iorga nota: „Mihai Viteazul el însuși, cu coroana tot așa sprijinită, cu aceeași însemnătate genealogică, e la Căluiu un om tânăr și mulțămit, de o deosebită armonie în trăsături“.
Istoria se dovedește din nou o poveste frumoasă, a cărei intensitate crește cu fiecare loc pe care îl descoperi. La Mănăstirea Călui, poveștile din vremurile de demult nu se sfârșesc, iar sufletul călătorului prin aceste locuri tresare când aude glasul trecutului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS