Acasă Actualitate Zece imigranţi răniţi în Ungaria, după ce o camionetă condusă de un...

Zece imigranţi răniţi în Ungaria, după ce o camionetă condusă de un român s-a răsturnat

Zece imigranţi au fost răniţi vineri, după ce o camionetă condusă de un român, arestat pentru trafic de imigranţi, s-a răsturnat pe autostrada M5, în vestul Ungariei, a anunţat poliţia ungară. Camioneta era înmatriculată în Timişoara, iar în aceasta se aflau aproximativ 40 de imigranţi sirieni, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.
Autovehiculul care s-a răsturnat în noaptea de joi spre vineri pe autostrada din vestul Ungariei era condus de cetăţeanul român Emil Raiciu.
Acesta ar fi preluat aproximativ 40 de imigranţi sirieni de la graniţa cu Serbia şi ar fi urmat să îi treacă ilegal frontiera în Austria.

Potrivit aceloraşi surse, la kilometrul 102 pe autostrada M5 camioneta s-a răsturnat, iar în urma impactului 18 sirieni şi şoferul ar fi fost răniţi, iar celelalte persoane aflate în autovehicul au fugit.

Potrivit Reuters, care citează un comunicat postat pe site-ul poliţiei ungare, forţele de ordine au găsit cel puţin 18 imigranţi sirieni – dintre care zece erau răniţi – lângă autostradă, în noaptea de joi spre vineri.
Cei zece sirieni răniţi au fost conduşi la spital, pentru a primi îngrijiri.
Şoferul român a fost arestat pentru trafic de persoane, a declarat vineri David Benedek, un purtător de cuvânt al poliţiei din Bacs-Kiskun, citat de MTI.

Un paznic din Kunszallas, care l-a găsit pe şoferul român, în vârstă de 31 de ani, rănit la o mână, a informat poliţia. După ce i-au fost acordate îngrijiri medicale, acesta a fost reţinut, interogat şi acuzat de trafic de persoane, potrivit agenţiei ungare.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version