Acasă Actualitate Medicii strâng semnături pentru proteste. Grupurile de pe Facebook pregătesc listele de...

Medicii strâng semnături pentru proteste. Grupurile de pe Facebook pregătesc listele de revendicări

Medicii strâng semnături pentru demararea protestelor și vin cu noi revendicări prin care, susţin, sistemul sanitar ar putea fi restructurat. Cei mai radicali dintre doctori susţin că sănătatea ar trebui să primească 8% din PIB pentru a putea lucra în condiţii decente, iar personalul medical să aibă salarii similare cu cele ale judecătorilor şi procurorilor, potrivit stiri.tvr.ro.

Gabriela Cucu este medic specialist psihiatru la spitalul din Giurgiu, dar lucrează şi la mai multe cabinete private din Capitală, ca să-şi susţină familia cu doi copii. Este unul dintre cei decişi să schimbe sistemul sanitar.

Doctoriţa a deschis un nou grup pe Facebook şi le cere părerea colegilor pentru o listă de revendicări urgente. Speră să fie negociate cu autorităţile înainte de sfârşitul lunii, altfel, pe 1 septembrie ar urma să fie un protest în faţa Ministerului Sănătăţii.

Medicii vor cel puţin dublarea salariilor într-o singură tranşă, eliminarea plăţilor informale şi condiţii mai bune de muncă. Să nu mai fie nevoiţi să lucreze cât pentru doi, pentru că nu sunt suficienţi medici. Vor dotări şi medicamente în spitale, plata transportului, susţinerea chiriei pentru rezidenţi. Iar lista este mai lungă.

Medicii consideră că trebuie să aibă salarii similare cu cele ale judecătorilor şi procurorilor. Grilele propuse pe unul dintre grupurile de pe Facebook includ venituri nete de cel puţin 3.500 de lei pentru rezidenţi. Pentru medicii specialişti se cer salarii şi de peste 6.500 de lei, în mână, şi peste 6.700 de lei pentru medicii primari.

Pentru asistenţii medicali sunt propuse salarii de peste 2.000 de lei net. Majorări sunt solicitate şi pentru celelalte categorii de personal medical.

Pe listele de revendicări puse în dezbatere pe Internet sunt reforme radicale. Medicii cer 8% din PIB pentru sănătate, iar angajaţii şi angajatorii să achite o contribuţie socială mărită la 7% din venit. Unii propun să fie desfiinţată Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar banii să fie redirecţionaţi către autorităţile locale şi către privaţi.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version