Acasă Actualitate Atenționare de călătorie în Grecia unde se anunţă posibile furtuni puternice

Atenționare de călătorie în Grecia unde se anunţă posibile furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează  sau doresc să se deplaseze pe teritoriul Republicii Elene că, Serviciul de Meteorologie elen (EMY) avertizează cu privire la schimbarea vremii, începând cu data de 22 august 2015, respectiv producerea unor furtuni puternice în regiunile Macedonia centrală și estică, Tessalia, insulele Sporades, Tracia, nordul insulei Evia și alte zone din partea continentală estică.
Secretariatul General elen pentru Protecție Civilă recomandă șoferilor să evite deplăsările în zonele cu risc de furtună.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români consultarea paginei de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetățenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (ce poate fi descărcată gratuit din „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, recomandări de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version