Acasă Actualitate Percheziţii la suspecţi de contrabandă cu ţigări

Percheziţii la suspecţi de contrabandă cu ţigări

Aproximativ 50 de percheziţii au loc, în această dimineaţă, în judeţele Timiş, Caraş-Severin, Sibiu şi Suceava, la suspecţi de contrabandă cu ţigări, iar circa o sută de persoane vor fi duse la audieri la sediul DIICOT Timişoara.

Potrivit unor surse judiciare, aproximativ 50 de percheziţii sunt făcute, luni dimineaţa, de poliţişti de frontieră şi procurori DIICOT din Timişoara, în patru judeţe: Timiş, Caraş-Severin, Sibiu şi Suceava, fiind vizate persoane suspectate că se ocupă de contrabanda cu ţigări, scrie Mediafax.

Poliţiştii de frontieră au monitorizat persoanele suspectate încă de la începutul acestui an. Astfel, ei au aflat cum ţigările erau introduse în ţară, din Ucraina, prin punctele de trecere a frontierei, apoi erau transportate în depozite clandestine, iar în final distribuite vânzătorilor stradali.

În total, este vorba de trei reţele, care se ajutau reciproc, susţin sursele citate. Astfel, dacă una din reţele rămânea fără marfă, aceasta era imediat aprovizionată de celelalte două.

Conform aceloraşi surse, în urma percheziţiilor, aproximativ o sută de persoane urmează să fie audiate la sediul DIICOT Timişoara, iar pentru prima dată în faţa procurorilor vor ajunge şi vânzătorii stradali.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version