14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNatalitate în scădere, mai multe divorţuri în România

Natalitate în scădere, mai multe divorţuri în România

Natalitatea a fost în scădere în luna mai 2015, fiind înregistrate cu 301 naşteri mai puţine decât în aprilie, iar numărul căsătoriilor a crescut cu peste 3.200, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

În mai au fost înregistrate 14.877 de naşteri, cu 301 mai puţine decât în aprilie, şi 20.482 de decese, cu 2.751 mai puţine faţă de luna precedentă.

Sporul natural a fost negativ în luna mai, de 5.605 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), la fel ca în luna aprilie (8.055 persoane). Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna mai, a fost de 128, în scădere cu 8 faţă de luna aprilie 2015 (136 decedaţi sub 1 an).

La oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna mai 10.887 de căsătorii, cu 3.258 mai multe decât în luna aprilie 2015 şi au fost pronunţatre, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii 202/2010, 2.657 de divorţuri, cu 100 mai multe decât în luna aprilie. În luna mai, comparativ cu perioada similară a anului trecut, numărul nou-născuţilor a fost mai mic cu 225, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 602 mai mic. Sporul natural a fost negativ în luna mai 2015 (5.605 persoane), la fel ca în luna mai 2014 (5.982 persoane). Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 19 mai mic în luna mai 2015, decât cel înregistrat în luna mai 2014.

Numărul căsătoriilor a fost cu 415 mai mic în luna mai, comparativ cu perioada similară din 2014, iar prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii 202/2010 s-au pronunţat cu 334 mai multe divorţuri.

Circa 18.500 din mamele care au născut anul trecut primul copil au mai puţin de 19 ani, adică 10%, procent care confirmă trendul ultimilor ani şi care plasează România pe primul loc în Europa la numărul mamelor minore. Nici mediul social al mamelor adulte nu este cel mai prielnic pentru creşterea copiilor, arată specialiştii, în contextul în care anul trecut doar 48% din femeile care au născut erau salariate şi beneficiau implicit de indemnizaţia de creştere a copilului, în timp ce 42% erau casnice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS