8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateComisia de Buget a adoptat TVA de 5% pentru cărți, ziare, accesul la muzee, evenimente cinematografice

Comisia de Buget a adoptat TVA de 5% pentru cărți, ziare, accesul la muzee, evenimente cinematografice

(Foto: tion.ro)
(Foto: tion.ro)

Comisia de Buget din Camera Deputaților a adoptat, la lucrările din această săptămână, o cotă de TVA redusă la 5% pentru cărți, manuale, ziare, reviste și pentru accesul la muzee, monumente, alte evenimente culturale, cinematografice sau sportive, informează Agerpres.ro. Potrivit unui comunicat transmis de deputaţii PNL Andreea Paul și Vasile Horga, membri ai Comisiei de Buget și Finanțe, în dezbaterile Comisiei de Buget legate de Codul Fiscal s-a reușit impunerea cotei redusă de TVA, de 5%, pentru manuale școlare, cărți, ziare și reviste, cu excepția celor destinate exclusiv sau în principal publicității. Propunerea Guvernului, adoptată de Senat, prevedea TVA de 9%.

Aceeași cotă redusă a TVA a fost impusă și pentru accesul la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură și arheologice, grădini zoologice și botanice, târguri, expoziții și evenimente culturale, evenimente sportive, cinematografe, în timp ce propunerea Guvernului, triată de Senat, prevedea TVA de 9%.

De asemenea, cota a fost impusă și pentru livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 metri pătrați, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare nu depășește suma de 450.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de orice persoană necăsătorită sau familie. Propunerea Guvernului adoptată de Senat prevedea un prag de 380.000 lei. Cota redusă se aplică numai în cazul locuințelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare și dacă terenul pe care este construită locuința nu depășește suprafața de 250 metri pătrați. Orice persoană necăsătorită sau familie poate achiziționa o singură locuință cu cota redusă de 5%.

Potrivit comunicatului citat, urmează un ultim vot important în Comisia de Buget legat de nivelul cotei standard de TVA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS