Acasă Actualitate DGA a întocmit peste 18.000 de dosare de corupţie în cei zece...

DGA a întocmit peste 18.000 de dosare de corupţie în cei zece ani de când funcţionează

(Foto: realitateavalceana.ro)
(Foto: realitateavalceana.ro)

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au întocmit peste 18.000 de dosare penale pentru corupţie în cei zece ani de la înfiinţarea instituţiei, informează Mediafax.ro. Oficiali din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au precizat că în aceste dosare au fost vizaţi poliţişti, profesori, medici, dar şi alte categorii de funcţionari publici. Potrivit datelor oficiale deţinute de DGA, începând cu anul 2005, au fost întocmite şi înaintate procurorilor 18.322 de dosare penale, iar 1.690 de poliţişti au refuzat să se lase mituiţi, anunţând autorităţile cu privire la aceste incidente.

DGA a aniversat astăzi zece ani de la înfiinţare, iar la ceremonie au fost prezenţi, pe lângă ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea şi ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummel, ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos, Matthijs van Bonzel, ambasadorul Spaniei, Ramiro Fernández Bachiller şi reprezentanţi ai ambasadelor Finlandei şi Franţei. În cadrul evenimentului, care a avut loc la sediul DGA, Gabriel Oprea a premiat patru poliţişti, doi din cadrul Poliţiei Române şi doi de la Poliţia de Frontieră, care au refuzat să se lase mituiţi, deşi sumele de bani oferite au fost unele importante.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version