Acasă Actualitate Darius Vâlcov, în arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă

Darius Vâlcov, în arest la domiciliu. Decizia nu este definitivă

Foto: enational.ro

Darius Vâlcov, fostul ministru al Finanţelor, ar putea fi eliberat, după ce magistraţii au decis astăzi să îl trimită în arest la domiciliu. Decizia instanţei nu este definitivă.

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov a fost arestat pe 2 aprilie, fiind acuzat de operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia de primar. Anchetatorii spun că fostul ministru al Finanţelor ar fi intervenit când era primar al Slatinei în atribuirea unor contracte unui om de afaceri, în urma cărora ar fi primit o şpagă de 2 milioane de euro. DNA a mai cerut arestarea lui Vâlcov într-un alt dosar, cerere încuviinţată de plenul Senatului. Procurorii îl acuză că a sprijinit mai multe firme care ar fi fost deţinute de el şi administrate prin interpuşi.

Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.
Exit mobile version