Acasă Actualitate ONU alocă 15 milioane de dolari pentru ajutoare umanitare în Nepal

ONU alocă 15 milioane de dolari pentru ajutoare umanitare în Nepal

Fondul central pentru intervenţii de urgenţă al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) va acorda statului Nepal 15 milioane de dolari pentru ajutoare umanitare, informează b1.ro. Ţara a fost grav afectată de un cutremur cu magnitudinea de 7,9 grade care s-a produs sâmbătă şi care s-a soldat cu mii de morţi şi răniţi. „Este o cursă contracronometru în contextul în care numărul final al victimelor încă este necunoscut”, a declarat la Geneva Jens Laerke, un purtător de cuvânt al Biroului de coordonare al afacerilor umanitare (OCHA) al Națiunilor Unite. Potrivit lui Laerke, 21 de echipe internaționale au sosit deja în Nepal și multe altele sunt în așteptare.

Vaticanul oferă 100.000 de dolari sinistraţilor din Nepal

Pe de altă parte, Papa Francisc a aprobat astăzi prima tranşă a unui ajutorului de 100.000 de dolari destinat sinistraţilor cutremurului din Nepal, informează Mediafax.ro. Potrivit agenţiei de presă ANSA, anunţul a fost făcut de Consiliul pontifical. Fondurile de la Vatican vor fi trimise clericilor catolici din Nepal şi urmează să fie distribuite sinistraţilor cutremurului de 7,9 grade.

Un purtător de cuvânt al Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), Christophe Boulierac, a declarat că 1,3 milioane de copii nepalezi au nevoie de ajutor de urgență. Aproximativ şapte milioane de oameni sunt afectaţi de seismul produs în Nepal, o ţară cu populaţia de 28 de milioane de locuitori. Dacă bilanțul victimelor ar ajunge la 10.000, atunci l-ar depăși pe cel al cutremurului din 1934, soldat cu 8.500 de morți, cel mai mare înregistrat în Nepal.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version