Acasă Actualitate Italia: 28 de români, arestaţi pentru fraude la înmatricularea autovehiculelor

Italia: 28 de români, arestaţi pentru fraude la înmatricularea autovehiculelor

(Foto: jurnalul.ro)
(Foto: jurnalul.ro)

Douăzeci şi opt de cetăţeni români au fost arestaţi în Italia, sub acuzaţia de fraude la înmatricularea unor vehicule, informează Mediafax.ro citând publicaţia italiană La Stampa. Românii sunt acuzaţi că achiziţionau autovehicule din provincia Torino (regiunea italiană Piemonte), simulau vânzarea acestora în România şi le înmatriculau pe numele unor firme fictive. Potrivit sursei citate, românii înmatriculau maşinile în România pentru a evita impozitele mari din Italia şi taxe de genul asigurărilor de răspundere civilă auto (care în Italia sunt cele mai scumpe din Uniunea Europeană). Maşinile circulau în continuare în Italia, cu numere de înmatriculare române, pentru a complica, potrivit La Stampa, procedurile de amendare a şoferilor.

Cei 28 de cetăţeni români au fost arestaţi de carabinieri sub acuzaţia de fraudă, iar zeci de vehicule au fost puse sub sechestru în acest caz.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version