12.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreşedintele Iohannis a felicitat-o pe gimnasta Andreea Munteanu

Preşedintele Iohannis a felicitat-o pe gimnasta Andreea Munteanu

Preşedintele Klaus Iohannis i-a trimis, luni, o scrisoare de felicitare gimnastei Andreea Munteanu pentru medalia de aur obţinută la Campionatele Europene de la Montpellier, se arată într-un comunicat de pe site-ul presidency.ro.

„Stimată domnişoară Andreea Munteanu, Doresc să vă transmit felicitările mele pentru medalia obţinută la Campionatele Europene Individuale de Gimnastică Artistică de la Montpellier. Victoria dumneavoastră confirmă faptul că munca, ambiţia şi determinarea reprezintă secretele reuşitei. Sacrificiul personal este astfel răsplătit, iar dumneavoastră primiţi respectul cuvenit din partea comunităţii. Felicitări pentru tot ce aţi realizat, mult succes în continuare şi rezultate strălucite în viitoarele competiţii sportive”, se arată în scrisoarea transmisă de şeful statului.

Andreea Munteanu, din Bustuchin, judeţul Gorj, a reușit să cucerească aurul la proba la bârnă, la Campionatele Europene individuale de la Montpellier. Ea a fost notată cu 14,366, cu care a obţinut medalia de aur.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS