Acasă Actualitate Un fost deputat ucrainean, găsit mort la intrarea unui bloc din Kiev

Un fost deputat ucrainean, găsit mort la intrarea unui bloc din Kiev

Oleg Kalaşnikov, fost deputat ucrainean din partea Partidului Regiunilor – la putere în perioada 2010-2014, a fost găsit mort, miercuri seara, la intrarea unui bloc din Kiev, relatează BBC News Online.
Trupul neînsufleţit al lui Oleg Kalaşnikov a fost găsit la ora locală 19.20 (19.20, ora României).
„Potrivit rezultatelor preliminare ale anchetei, victima a fost împuşcată”, a anunţat poliţia ucraineană.
Oleg Kalaşnikov era acuzat de adversarii săi politici că susţinea financiar grupul Tituşki, utilizat de fosta putere de la Kiev pentru aplicarea forţei în cadrul protestelor care au dus la înlăturarea de la putere a preşedintelui Viktor Ianukovici.
Trei foşti membri ai Partidului Regiunilor s-au sinucis de la începutul acestui an.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version