Acasă Actualitate Proxenet român, condamnat de un tribunal britanic la cinci ani şi jumătate...

Proxenet român, condamnat de un tribunal britanic la cinci ani şi jumătate de închisoare

Un proxenet român a fost condamnat ieri la cinci ani şi jumătate de închisoare după ce a fost găsit vinovat de aducerea în comitatul Essex a unui grup de românce pe care le-a obligat să se prostitueze, informează Mediafax.ro. Potrivit ediţiei online a publicaţiei London Evening Standard, românul Gheorge Negreanu, în vârstă de 24 de ani, ţinea femeile în condiţii de „sclavie modernă” la un bordel în cartierul Wycke Hill, din oraşul Maldon, în Essex. Poliţia a comunicat că românul le promitea femeilor o „viaţă mai bună” în Marea Britanie şi „locuri de muncă legitime”, a declarat un purtător de cuvânt al forţelor de ordine.

Românul a fost arestat sub acuzaţia de trafic de persoane în luna octombrie a anului trecut, dar a negat orice implicare. Însă în a doua zi de proces, la Curtea Coroanei din Chelmsford, el a recunoscut acuzaţiile potrivit cărora a facilitat intenţionat aducerea unei persoane în vederea exploatării ei sexuale şi că a administrat un bordel. Românul a fost condamnat, de asemenea, la trei ani de închisoare pentru proxenetism şi trei ani pentru conducerea unui bordel, pedepsele urmând să fie ispăşite simultan.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version