Peste 28.000 de cadre MAI sunt la datorie de Paștele Catolic și Floriile ortodoxe



Ministerul Afacerilor Interne va mobiliza efective suplimentare de ordine și siguranța publică pentru ca cetățenii să se poată bucura de cele două mari sărbători creștine din acest sfârșit de săptămână, Paștele Catolic și Floriile ortodoxe.

Din dispoziția viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, în perioada 3 – 5 aprilie, peste 28.000 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și angajați de la alte structuri operative vor acționa zilnic, la nivel național.

Aproximativ 9.400 de polițiști vor fi mobilizați suplimentar față de efectivul curent  pentru a preveni și combate faptele ilegale de orice fel. Efective suplimentare vor acționa mai ales în stațiunile turistice sau în zonele aglomerate.

Totodată, 1.600 de polițiști rutieri vor fi în stradă pentru a preveni accidentele de circulație și pentru a fluidiza traficul. Aceștia vor avea la dispoziție 437 de autospeciale dotate cu aparate radar.

Zilnic, 3.830 de jandarmi vor fi la datorie în aceste zile asigurând ordinea publică la procesiunile religioase, dar și la alte evenimente publice care reunesc un număr mare de persoane.


Pentru a asigura un control fluent în punctele de trecere a frontierei vor acționa  peste 2.640 de polițiști de frontieră, apreciindu-se că în această perioadă crește numărul românilor care vin din străinătate pentru a-și petrece sărbătorile în țară.

În domeniul gestionării situațiilor de urgență, dar și pentru stingerea incendiilor inspectoratele pentru situații de urgență sunt pregătite, având la dispoziție zilnic 2.850 de pompieri la nivel național, care au la dispoziție 628 de mijloace auto de intervenție.

De asemenea, Inspectoratul General de Aviație are pregătite 11 aeronave, dintre care patru elicoptere SMURD, pentru a oferi sprijin aerian celorlalte structuri ale M.A.I. și pentru a executa misiuni de tip aero-medical.


Comenteaza acum

Alte stiri

24 mai 2019

Mehedinţi: Ordin de protecție emis de polițiști

Poliția orașului Strehaia a fost sesizată, ieri, prin SNUAU 112 de către o femeie de 60 ani, din com. Stîngăceaua, jud. Mehedinți, cu privire la faptul că fiica sa, de 40 ani, a fost agresată de soțul acesteia. La fața
20 mai 2019

Mehedinţi: Bărbat cercetat de polițiști pentru furt calificat

Polițiștii Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Drobeta Turnu-Severin, au identificat un bărbat de 39 ani, din mun. Drobeta Turnu Severin, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă comisă la data de 5 mai, ...

Sumarul ediției de vineri, 3 aprilie 2015

Actualitate

» Cum vor fi extraşi câştigătorii la Loteria bonurilor fiscale
» Personalitatea săptămânii: Fănuș Neagu
» Tudor Arghezi, poetul cu rădăcini oltenești
» Peste 28.000 de cadre MAI sunt la datorie de Paștele Catolic și Floriile ortodoxe
» Bulgaria a decis să-și creeze o structură anticorupție după modelul DNA
» MAI: Nou serviciu de apostilare
» Elevii craioveni participă la “Competiţia Tinereţii”
» Radu Mazăre, trimis în judecată într-un alt dosar
» Cea de a doua cutie neagră a avionului prăbuşit în Alpii francezi confirmă că a fost vorba de un act voluntar al copilotului
» DNA: Radu Pricop, pus sub control judiciar
» Peste 1,4 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii

Interviu

» După 25 de ani de la înființare: Biblioteca Omnia va intra în restaurare și reabilitare

Local

» Rata şomajului în judeţul Mehedinţi a fost 9,98 % la sfârşitul lui martie
» Mehedinţi: Percheziţii la persoane bănuite de furt
» Olt: Femeie salvată de pompieri, la Corabia
» Olt: “Şcoala Altfel” la ISU “Matei Basarab”

Dolj

» „Generalul deşertului“, alături de Scorpionii Roşii
» Automedicația, „boala“ ascunsă a românilor
» Ce este Europe Direct Craiova și cu ce ne ajută?
» Fotbaliști, MasterChefi și prazuca în scop umanitar
» Craiova: Biblioteca Judeţeană marchează centenarul Muzeului Olteniei
» Batalionul 26 Infanterie „Neagoe Basarab a aniversat 135 de ani
» Doljeni reținuți pentru furt calificat și tăinuire
» Craiova: Proxeneţi şi traficanţi de persoane, prinşi de poliţişti
» Craiova: „Școala Altfel”, la Centrul social pentru copii „Best Life”
» Craiova: Devieri de trasee de autobuz către Centrul Munltifuncţional
» Un singur centru de sacrificare a mieilor în Dolj
» Craiova: 135 de ani de la existenţa Batalionului 26 Infanterie “Neagoe Basarab”
» Craiova: “Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei” în săptămâna “Şcoala altfel”
» Craiova: Slujba Sfântului Maslu, pentru persoanele fără adăpost din cadrul Asociației Vasiliada
» Craiova: Restricţii de circulaţie pe bulevardul Ştirbei Vodă

Gorj

» Întreruperi energie electrică de luni
» Americanii, alături de gorjeni pentru două săptămâni
» Patru răniţi şi o cisternă spulberată în afara carosabilului
» Patru pârtii deschise la Rânca
» Oraşul Târgu Cărbunești încearcă să renască
» În sfârsit apă in Turcineşti
» Gorj: Mandate de arestare pentru suspecţii de fraude informatice

Sport

» CSO Filiaşi a pierdut nemeritat cu UTA (galerie foto)
» „Municipalii” au aflat ce-i victoria
» Merg pe Litoral fără Eidem, dar cu gândul la victorie
» Presa internaţională: Halep, învinsă la fotofiniş de Williams
» Nu închideți cercul!
» Dragoș Bon: Fiecare partidă este ca o finală
» Cupa Hagi Danone așteaptă fluierul de start
» Baschet (m): BC Timișoara a câștigat Cupa României, după prelungiri
» Fotbal – Alex Gârbiță a marcat în tricoul naționalei U15

Magazin

» Bancul zilei
» Horoscopul săptămânii viitoare
» Ia te uită!

Top