Buna Vestire sau Blagoveştenia, ziua în care Arhanghelul Gavriil i-a dat de veste Fecioarei Maria că-l va naşte pe Iisus, este sărbătorită miercuri, fiind prima din postul Paştelui în care este dezlegare la peşte.
Totodată, este şi ziua în care, potrivit tradiţiei, oamenii nu trebuie să se certe, pentru a nu avea necazuri tot anul. Buna Vestire este o sărbătoare cu dată fixă, 25 martie, de la care până la Crăciun, când Fecioara Maria l-a născut pe Iisus, sunt exact nouă luni.
De Buna Vestire se crede că sosesc rândunelele, iar cucul cânta prima oară în an, de aceea sărbătorii i se mai spune şi Ziua Cucului. Cucul anunţă sosirea efectivă a primăverii. Primul său cântec trebuie să fie aşteptat de toţi oamenii în haine curate, veseli, cu stomacul plin şi cu bani în buzunare. Cei care nu îndeplinesc aceste condiţii, nu vor beneficia de toate acele lucruri în anul care va urmă. Dacă primul cântec al cucului este auzit pe stomacul gol, în partea stânga sau în spatele omului, este semn de rău augur.
Tradiţia mai spune că, în această zi, oamenii nu au voie să se certe, pentru că altfel vor avea necazuri tot anul.
De Buna Vestire, este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare, ca hrană pentru îngeri. În unele zone, pentru a avea roade bogate în livezi, pomii se „ameninţau” cu toporul şi se stropeau cu ţuică. În Bucovina, nu se pun ouă la cloşca de Buna Vestire, pentru că se consideră că ar putea ieşi din ele pui cu două capete şi patru picioare. Tot de Buna Vestire, gospodarii din Maramureş adună lucrurile de prisos de prin curţi şi le dau foc.
Ritualul, cunoscut sub numele de Noaptea focurilor, este practicat la fiecare casă maramureşeană, el durând până după miezul nopţii sau până în zori. Fiind dezlegare la peşte, se spune că acela care gustă peşte de Buna Vestire se va simţi tot anul ca peştele în apă.