10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateImporturile de gaze ale României, mai mici cu 74% în ianuarie 2015 faţă de ianuarie 2014

Importurile de gaze ale României, mai mici cu 74% în ianuarie 2015 faţă de ianuarie 2014

(Foto: ziuaveche.ro)
(Foto: ziuaveche.ro)

România a importat în luna ianuarie 2015 o cantitate de gaze naturale utilizabile de 36.100 tone echivalent petrol (tep), cu 74% mai mică față de cantitatea importată în perioada similară din 2014, informează Agerpres.ro citând datele centralizate de Institutul Național de Statistică. Producția internă de gaze naturale a totalizat, în ianuarie, 755.500 tep, fiind cu 4.900 tep (0,7%) mai mare comparativ cu cea raportată în ianuarie 2014.

Importurile de gaze naturale utilizabile s-au ridicat anul trecut la 447.400 tone echivalent petrol (tep), fiind cu 61,5% (714.100 tep) mai mici față de cele din 2013. Producția internă de gaze naturale a totalizat peste 8,675 milioane tep, fiind cu 73.900 tep (0,9%) mai mare comparativ cu cea raportată în 2013.

Conform proiectului Strategiei Energetice a României 2015-2035, România dispune de cele mai mari rezerve de gaze naturale din Europa Centrală și de Est, cu rezerve sigure de aproximativ 1.600 TWh. „La o producție medie anuală în România (11 miliarde mc gaze naturale) și în condițiile unui declin anual constant de 5% al rezervelor sigure de gaze naturale, coroborat cu o rată de înlocuire a rezervelor de gaze naturale de 80%, se poate aprecia ca rezervele actuale de gaze naturale s-ar putea epuiza într-o perioadă de aproximativ 14 ani”, se menționează în proiectul de Strategie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS