12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIohannis: Relaţia cu Polonia este o prioritate pentru România, în plan european şi transatlantic

Iohannis: Relaţia cu Polonia este o prioritate pentru România, în plan european şi transatlantic

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, azi, înainte de plecarea în vizita de stat pe care o efectuează, începând de mâine, în Republica Polonă, că relaţia cu Polonia este o prioritate pentru noi, atât în plan european cât şi transatlantic, subliniată de existenţa unui parteneriat strategic.

Preşedintele Iohannis susţinut o declaraţie de presă, la Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Otopeni, în care a arătat că efectuează vizita de stat în Polonia la invitaţia omologului său, Bronisław Komorowski. Şeful statului a apreciat că „relaţia cu Polonia este o prioritate pentru România, atât în plan european cât şi în plan transatlantic, subliniată de existenţa unui parteneriat strategic”, scrie Mediafax.
Preşedintele a menţionat că agenda întâlnirilor cuprinde discuţii legate de evoluţia relaţiilor bilaterale, din punct de vedere economic, politic şi militar. ”Avem în vedere proiecte concrete de cooperare între România şi Polonia, în cadrul Uniunii Europene şi NATO, cu accent pe cooperarea regională”, a spus şeful statului.
Klaus Iohannis a mai afirmat că în cadrul vizitei se va discuta şi tema securităţii, cu referire în mod deosebit la chestiunea Ucrainei. „Ambele state au un interes major faţă de vecinătatea estică. De aceeea, cred că există premise ca împreună, România şi Polonia să joace un rol important în configurarea cooperării NATO şi UE, cu partenerii din regiune”, a mai spus preşedintele României.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS