17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFostul judecător CCR Toni Greblă, audiat la DNA

Fostul judecător CCR Toni Greblă, audiat la DNA

Fostul judecător constituţional Toni Greblă a venit, marţi, la DNA pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie. Potrivit corespondentului Mediafax, judecătorul a declarat că este convins că adevărul va ieşi la iveală, pentru că el nu a „devalizat banul public”, iar unele acuzaţii sunt „interpretări fantasmagorice”.
„O parte dintre acuzații sunt niște interpretari fantasmagorice, nu a apărut nimic nou în dosar, ba dimpotrivă, probele confirmă punctul meu de vedere”, a spus Toni Greblă, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Fostul judecător al Curţii Constituţionale a adăugat că ancheta va continua, cum este normal, şi s-a arătat sunt convins că adevărul va ieși la iveală.
În ceea ce privește relația sa cu omul de afaceri din Gorj Ion Bîrcină, care îi este și fin, fostul judecător de la Curtea Constituțională a spus că este o relație pe care și-o asumă.

Acuzat că a sprijinit exporturi ilegale în Federaţia Rusă, în timp ce Moscova impusese un embargou în acest sens, procurorii spun că Toni Greblă – fost prefect de Gorj, fost senator PSD și fost președinte al Comisiei Juridice din Senat – l-ar fi sprijinit pe finul său, omul de afaceri de etnie romă Ion Bîrcină, pentru ca firma acestuia să obțină mai multe contracte. În schimbul favorurilor, fostul judecător constituţional ar fi primit o maşină de 56.000 de euro şi rochii pentru soţie.

În 2 februarie, procurorii DNA au cerut aviz de la Senat pentru arestarea preventivă şi trimiterea în judecată a lui Toni Greblă, în dosarul în care a fost acuzat iniţial de trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii de bani sau bunuri necuvenite.
Toni Greblă a demisionat de la Curtea Constituţională în 4 februarie, însă procurorii DNA nu au cerut până acum arestarea sa.

În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi omul de afaceri Ion Bîrcină, deputatul PSD Iulian Iancu, membru în Consilul Naţional al PSD, Horia Hăhăianu, director la Transelectrica, omul de afaceri din Moldova Victor Dolghi şi generalul în rezervă Constantin Bartolomeu Săvoiu, Mare Maestru al Marii Loji Naţionale Române -1880.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS