16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMehedinţi, printre județele cu cele mai puține cereri de înscriere în clasa pregătitoare

Mehedinţi, printre județele cu cele mai puține cereri de înscriere în clasa pregătitoare

(Foto: opiniatimisoarei.ro)
(Foto: opiniatimisoarei.ro)

Peste 90.000 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare au fost înregistrate în prima săptămână în care părinții și-au putut înscrie copiii la școală, informează Mediafax.ro. Potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei, în prima săptămână de înscrieri au fost completate 90.037 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare. Cele mai multe au fost înregistrate în Bucureşti (10.362), Iaşi (3.825), Constanţa (3.647) şi Timiş (3.479), iar cele mai puţine în Giurgiu (718), Caraş-Severin (886), Tulcea (904) și Mehedinți (906). În judeţul Ilfov au fost înregistrate 1.901 cereri.

Dintre cererile înregistrate la nivel naţional, 83,6% vizează copii cu vârsta de 6 ani împliniţi înainte de data de 1 septembrie 2015, iar restul au fost depuse pentru copii ce urmează să împlinească vârsta de 6 ani după data de 1 septembrie 2015.

Părinţii sau tutorii legali mai au la dispoziţie încă 12 zile pentru a completa în prima etapă cererile de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2015-2016 (ultima zi de înscrieri este 13 martie).

Validarea cererilor-tip se face zilnic, în intervalul orar 8.00 – 20.00 (luni-vineri), respectiv 8.00 – 13.00 (sâmbăta). În intervalul 20 – 21 martie, vor fi afişate, atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi ale inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, candidaţii înmatriculaţi, numărul locurilor rămase libere şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă.

A doua etapă de înscriere se va desfăşura în perioada 24 martie – 3 aprilie, iar pe 10 aprilie se vor afişa rezultatele finale. Între 13 – 17 aprilie, inspectoratele şcolare vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS