Acasă Actualitate Cinci companii de asigurări au redus tarifele RCA pentru şoferii cu vârsta...

Cinci companii de asigurări au redus tarifele RCA pentru şoferii cu vârsta sub 25 ani

(Foto: wall-street.ro)
(Foto: wall-street.ro)

Companiile de asigurare Allianz-Ţiriac, Astra, City Insurance, Euroins şi Generali au redus, de la începutul acestui an, tarifele poliţelor de răspundere civilă auto (RCA) pentru şoferii cu vârsta sub 25 de ani, informează gandul.info. Măsura a fost luată în urma modificărilor normei privind asigurarea RCA, eliminându-se prevederile care au condus la creşterea preţului la aceste contracte. „Din cele zece societăţi autorizate să practice asigurări RCA un număr de cinci societăţi, Allianz-Ţiriac, Astra, City Insurance, Euroins şi Generali, cu o cotă de piaţă de 52,6%, au transmis deja autorităţii aceste notificări. Modificările au vizat în mare parte reducerea încărcării pentru tineri, urmărindu-se atingerea unui nivel similar practicii europene, care arată utilizarea unor prime pentru tineri de până la de 2,2 ori mai mari decât categoria majoritară, comparativ cu un nivel de 5 ori mai mare constatat anterior”, se arată într-un comunicat al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) remis Mediafax.

ASF a prelungit până la sfârşitul lunii februarie termenul până la care asigurătorii pot revizui şi retransmite notificările privind tarifele de primă RCA.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version