10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCumnatul lui Victor Ponta, reținut de DNA

Cumnatul lui Victor Ponta, reținut de DNA

Iulian Herțanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost reținut noaptea trecută, alături de alți doi oameni de afaceri, de procurorii DNA Ploiești, transmite Agerpres.

Cei trei se aflau de aproximativ 17 ore în sediul DNA Ploiești, de unde au fost scoși încătușați, urmând să fie transferați în arestul IPJ Prahova. Procurorii DNA Ploiești efectuează cercetări într-un dosar privind fapte de corupție și fraudare de fonduri europene.
Potrivit unor surse judiciare, faptele vizate sunt deturnare de fonduri europene de peste 7 milioane de lei și evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la 2,5 milioane lei. Faptele ar fi fost comise în perioada 2011-2015. În dosar mai sunt urmăriți penal sub control judiciar deputații Sebastian Ghiță și Vlad Cosma și președintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma. Totodată, a fost reținut fostul consilier județean Mihail Coman, în prezent consilier la SC Hidro Prahova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS