11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDirectorul ROMARM, reţinut de DNA

Directorul ROMARM, reţinut de DNA

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 10 februarie 2015, a următorilor inculpaţi:

Aurel Velţan, directorul general al SC Carfil SA Braşov, sucursală a CN ROMARM SA, având personalitate juridică proprie, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată
– tentativă la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit

Dan Tache, director general al CN ROMARM SA, pentru săvârşirea infracţiunii de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma instigării

Daniel Liliac, administrator la SC Gold Trans Tur SRL Săcueni, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în forma continuată
– complicitate la tentativă la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit

În perioada iulie 2013 – iulie 2014, la iniţiativa inculpatului Tache Dan, director general al CN ROMARM SA, şi în urma unei înţelegeri prealabile frauduloase cu inculpatul Liliac Daniel – administrator la SC Gold Trans Tur SRL, inculpatul Velţan Aurel, în calitate de director general al SC Carfil SA (filială a ROMARM), a încheiat şase contracte de prestări servicii cu SC Gold Trans Tur SRL, cu încălcarea procedurilor de achiziţie publică (lipsă publicitate, lipsă cerere ofertă, ofertele avute în vedere depuse toate de Liliac Daniel, lipsă proces verbal al comisiei de selecţie a ofertelor).
De asemenea, inculpatul Velţan Aurel a întocmit şi alte înscrisuri în vederea perfectării acestor contracte (decizii de comitet director, procese verbale, referate).
Contractele aveau acelaşi obiect, respectiv igienizarea/curăţarea/ecologizarea a unor spaţii, hale de producţie, din incinta societăţii braşovene, contaminate cu substanţe toxice, metale grele şi cianuri, rezultate din procesul tehnologic de producţie.

Respectivele contracte fie au fost fie neexecutate, fie executate necorespunzător, cu consecinţa prejudicierii SC Carfil SA cu suma totală de 770.857,26 lei, ce reprezintă totodată folos necuvenit pentru SC Gold Trans Tur SRL.

Acţionând în aceeaşi modalitate, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu şi pentru favorizarea inculpatului Liliac Daniel, inculpatul VELŢAN AUREL a încheiat un alt contract, având ca obiect cumpărarea a două mijloace fixe, un strung și o mașină de filetat, pentru prețul de total de 48.646 lei, contract perfectat cu încălcarea procedurilor de achiziţie publică, ştiind că toate ofertele pentru această achiziţie au fost depuse de Liliac Daniel, cel care era adevăratul beneficiar al contractului. Contractul nu a mai fost executat datorită intervenției organelor judiciare, după efectuarea percheziției la sediul Carfil SA, contractul fiind reziliat.

Inculpaţilor i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentaţi, la data de 11 februarie 2015, la Tribunalul Braşov, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS