16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMarian Oprișan, achitat în dosarul ”Căprioara”

Marian Oprișan, achitat în dosarul ”Căprioara”

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprișan a fost achitat în dosarul ”Căprioara”, decizia magistraților Tribunalului Cluj-Napoca nefiind definitivă, potrivit B1 TV.
Decizia va fi atacată cu apel de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) în termen de 10 zile.
La începutul lunii iunie 2006, Marian Oprişan a fost trimis în judecată de către procurorii DNA pentru abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals şi uz de fals. Alături de el, au mai fost inculpaţi şi vicepreşedintele CJ, Mircea Diaconu, Valeria Teodorescu, directorul Direcţiei Economice, Ion Costeanu, directorul Direcţiei Tehnice, Liviu Rusu, fost şef Serviciu Drumuri şi Poduri din Direcţia Tehnică a Consiliului Judeţean.

Procurorii susţin că o comisie de licitaţie de la Consiliul Judeţean, numită de Marian Oprişan, ar fi încredinţat banii viraţi de Ministerul Transporturilor, pentru lucrări de pietruire a unor drumuri comunale, în valoare de 1,9 milioane de dolari, unor firme neeligibile. Alte acuzaţii se refereau la achiziţia corpului de clădiri de la „Căprioara” şi la sumele cheltuite pentru întreţinerea unităţilor de protocol Vila „Rucăr” şi „Hanul dintre Vii”, situate în localităţile Soveja, respectiv Cîmpineanca, imobile pentru întreţinerea cărora Consiliul Judeţean ar fi alocat 5,2 miliarde de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS