Acasă Actualitate Directorul Finanțelor Publice din Ploiești, ridicat de DNA în dosarul șefului CJ...

Directorul Finanțelor Publice din Ploiești, ridicat de DNA în dosarul șefului CJ Prahova, Mircea Cosma

Daniel Petre, directorul Finanțelor Publice din Ploiești, a fost ridicat de către procurorii DNA, în urma unor percheziții efectuate la sediul instituției. Acesta a fost dus la audieri la sediul Direcției Naționale Anticorupție din Ploiești, potrivit Mediafax.  Acțiunea procurorilor cu privire la Daniel Petre are legătură cu dosarele în care este implicat Răzvan Alexe, patron al mai multor firme, cercetat de DNA în cazul de corupție al președintelui Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma și fiul acestuia, Vlad Cosma, potrivit unor surse judiciare.  Răzvan Alexe este inculpat și într-un dosar instrumentat de Parchetul Curții de Apel Ploiești, respectiv dosarul de evaziune fiscală și spălare de bani cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro, în care este trimis în judecată și fostul angajat al Secretariul General al Guvernului Marcel Păvăleanu.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version