15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDeputatul craiovean Ionuţ Stroe, viitorul purtător de cuvânt al PNL

Deputatul craiovean Ionuţ Stroe, viitorul purtător de cuvânt al PNL

Deputatul Ionuț Stroe a fost desemnat noul purtător de cuvânt al PNL. Anunțul oficial ar urma să fie făcut la ședința PNL care va avea loc la Iași.
Ionuț Stroe este deputat de Craiova, iar pe blogul său a postat câteva idei după care își ghidează activitatea:
”Lucram la o nouă politică. E nevoie de o mai mare participare a celor pregătiţi, educaţi şi morali. Cred că nu suntem atât de puţini pe cât se spune. 3 idei care îmi definesc activitatea.
„Sunt un optimist. Nu prea văd să aibă sens să fiu altcumva.”  La citatul lui Churchill aş adăuga „mai ales atâta timp cât faci politică”.
Sunt liberal. Morala, conştiinţa, legea, bunul simţ şi libertatea ne vor ajuta să ne refacem societatea. Oamenii se deosebesc între ei prin capacităţi, educaţie, preferinţe sau priceperi. Diversitatea trebuie acceptată şi respectată”, mai scrie acesta.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS