Acasă Actualitate Sfântul Ştefan, ocrotitor al bolnavilor şi nedreptăţiţilor

Sfântul Ştefan, ocrotitor al bolnavilor şi nedreptăţiţilor

Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii, este serbat pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, existând credinţa că acesta îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme, dar şi că în această zi persoanele certate trebuie să se împace.

Sfântul Ștefan a fost un diacon iudeu (evreu) din Ierulasim care a fost primul martir creştin, condamnat la moarte de autoritățile iudaice din Ierusalim. Potrivit Noului Testament, Sfântul Ștefan a fost unul dintre cei șapte bărbați ”plini de Duh Sfânt și de înțelepciune”, aleși de către apostoli pentru a îndeplini calitatea de diaconi. Ștefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, care îl urmau pretutindeni și care au asistat direct la faptele sale. Fiind ales să îi conducă pe diaconi, Sfântul Ștefan a fost numit Arhidiacon.

Mormântul Sfântului Ștefan a fost descoperit în anul 415. Din anul 560 osemintele sale s-ar afla împreună cu osemintele arhidiaconului roman Laurentius (d. 258) în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura” din Roma.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version