A absolvit o facultate tehnică, iar din 2013 este studentă la Artă Sacră. Sufrageria apartamentului şi-a transformat-o în atelier, iar aici artistul plastic handmade Caminescu Miruca lucrează de toate, icoane, picturi, portrete, gravuri, dar mai ales bijuterii, cele mai multe din sârmă răsucită.
Ion Jianu: Cum să vă prezint: absolventă de politehnică, în prezent studentă la Facultatea de Teologie Ortodoxă Craiova, Departamentul de Artă Sacră, cu aplecări artistice deosebite şi avangardiste de mulţi ani? Şi mai cum?
Caminescu Miruca: E prea bine aşa. Este conform cu realitatea, atâta că, deşi în plin an doi de facultate, sunt încă plăcut surprinsă de activitatea curentă. Încă nu-mi vine a crede câte lucruri noi învăţ, experimentez, aplic, exersez sau câţi oameni frumoşi observ că sunt angrenaţi în genul ăsta de treabă!
I.J.: Pasiunea dumneavoastră artistică este un fel de chemare din copilărie?
C.M.: Da… Am fost atrasă clar de zona asta, semnele erau evidente pentru observatorii mei (familie, ulterior profesori, prieteni, colegi). Poate nu pare aşa deoarece prima opţiune a fost politehnica, nu arte plastice. Alegere făcută cu mintea, nu cu inima. O spun fără regret. Nu e o justificare, e o constatare.
„Sunt multe frământări care ţin de minte…“
I.J.: V-am cunoscut creaţiile artistice în atelierul din apartamentul dumneavoastră de la gară. Şi ce-am văzut: de la un şemineu inedit, până la farfurii, icoane, picturi, portrete, bijuterii! Toate creaţiile sunt executate cu gust, sunt handmade şi avangardiste. Cum le lucraţi: cu… mintea, cu sufletul?
C.M.: Am schiţat multe idei de-a lungul timpului, am revenit asupra lor, şlefuind multe schiţe, apoi am încercat să dau viaţă acelor variante crezute perfecte. Sunt multe frământări care ţin de minte aici. Pentru că aşa se întâmplă: mintea ştie despre tehnici, materiale necesare, etape tehnologice, timp fizic disponibil, contabilizează aceste diverse date fixe, le suceşte, le învârteşte, le combină, le stoarce potenţialul şi le forţează limitele după cum porunceşte sufletul… Aşa le lucrez. Şi, alte dăţi, lucrez (şi) aproape la întâmplare, cu te miri ce materiale, fără schiţă, fără plan, fără să-mi dau seama ce-o să obţin. Este o joacă încântătoare, oricum s-ar desfăşura. Un regal!
Bijuterii din sârmă răsucită
I.J.: Aşa cum pictorul Vasile Buz era recunoscut în tinereţea sa artistică prin iernile pe care le picta, aşa şi Caminescu Miruca a ajuns să fie cunoscută, printre alte lucrări artistice, prin bijuterii din sârmă răsucită. Cum aţi ajuns la această idee?
C.M.: Măgulitoare comparaţie, acum nu mai sunt îmbujorată, sunt stacojie de-a dreptul! Păi ştiu că tânjeam după bijuteriile vândute la fondul plastic, pe timpul primei mele studenţii. Costau ceva, nu erau chiar preţuri prohibitive, dar nici la îndemână. Sau nu la îndemâna mea, studenta de atunci. De aici am pornit, de la timidele şi izolatele încercări din anii aceia, când sârma întrebuinţată la bobinaj se potrivea la fix şi ca bază de lucru pentru un colier. Dar şi pentru a confecţiona mărţişoare! Ce explozie de idei pretutindeni, câte modele, de-o varietate şi cu o imaginaţie incredibile! Ce nebunie, ce frumuseţe, cât umor! Ca să revin la răspuns: am ajuns la această idee pentru că nu aveam mijloacele financiare necesare să-mi procur obiectele dorite, dar aveam mijloacele atât necesare, cât şi suficiente pentru confecţionarea lor.
I.J.: Se şi vând bine?
C.M.: Încă nu-mi dau seama dacă se vând bine. Nu vreau să fac glume când mă exprim aşa. Pur şi simplu, vânzarea lucrărilor mele nu poate să facă obiectul unei statistici, pentru că are loc după reguli pe care eu nu
le-am înţeles până acum.
„Limbajul Icoanei nu se învaţă prin educaţie artistică“
I.J.: Mi-aţi spus zilele trecute că de când sunteţi studentă la Artă Sacră aţi înţeles altfel ce înseamnă o lucrare artistică cu iz religios (icoane ş.a.) şi că acum v-aţi schimbat aproape radical modul de lucru şi de realizare a acestor lucrări artistice unicat. Explicaţi-vă!
C.M.: În arta sacră, imaginea reprezintă ceva mai mult decât un eveniment istoric sau o persoană. Privitorului îi sunt dezvăluite, cu ajutorul unei simbolistici specifice, foarte multe informaţii, inclusiv despre sensul dogmatic, locul şi momentul desfăşurării în iconomia divină sau locul şi importanţa în Biserică – dacă este imaginea unui sfânt. Limbajul Icoanei nu se învaţă prin educaţie artistică, asta vă spuneam zilele trecute că am priceput acum. Iar modul în care se lucrează cu adevărat o icoană se bazează pe reguli asemănătoare regulii liturgice.
I.J.: Creaţii superbe, o poveste emoţionantă… Cu ce ne veţi surprinde în 2015? Pe când o expoziţie personală?
C.M: Planul pentru 2015 este să continuu minunata experienţă îmbogăţitoare pe care am început-o, experienţă care se va concretiza periodic în expoziţii. Pentru moment, expoziţiile sigur realizabile sunt cele colective, în care, alături de colegii mei, vom încerca să dovedim, etapă după etapă, ce am acumulat, cum progresăm. Bijuteriile vor avea mereu loc în gând, în inimă şi pe bancul meu de lucru, normal! Nu cu frecvenţa de până acum, dar cu aceeaşi dragoste, ba chiar sporită, pentru că, dacă faci un pic pauză, îţi vine dor! Şi când ţi-e dor, sentimentul capătă o notă acută!
