Acasă Actualitate Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din Oltenia vor primi echipamente noi

Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din Oltenia vor primi echipamente noi

(Foto: evenimentdeolt.ro)
(Foto: evenimentdeolt.ro)

Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din Oltenia vor fi dotate în perioada următoare cu zece echipamente noi, informează Eveniment de Olt. Echipamentele vor fi achiziţionate în cadrul proiectului „Optimizarea capacităţii de intervenţie în situaţii de urgenţă în Regiunea Sud-Vest Oltenia”, iar beneficiari ai proiectului sunt Inspectoratele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi şi Vâlcea.

„Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sud – Vest Oltenia a hotărât să achiziţioneze prin prezentul proiect, pentru dotarea bazelor judeţene, 10 echipamente specifice, după cum urmează: cinci autovehicule cu şenile/roţi tip UTV cu capacitate mărită de trecere; trei autofreze de zăpadă; două autospeciale complexe de intervenţie, descarcerare şi acordarea asistenţei medicale de urgenţă – FRAP. Din acestea, județului Olt îi vor reveni două echipamente, respectiv un autovehicul cu şenile şi o autofreză de zăpadă“, a precizat Miruna Ginerică, consilier în cadrul Consiliului Judeţean Olt, care a fost gazda lansării proiectului. Valoarea totală a acestuia este de 6.339.199,99 lei şi o durată de implementare de 14 luni.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version