Acasă Actualitate Cutremur de 4,5 grade în zona Vrancea

Cutremur de 4,5 grade în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,5 grade pe scara Richter s-a produs duminică seară, la ora 23,04 în zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Fizica Pământului (INFP).
Cutremurul s-a produs la o adâncime de 40 de kilometri, iar cele mai apropiate localităţi de epicentru au fost Mărăşeşti (4 kilometri), Focşani (19 km), Tecuci (19 km), Adjud (26 km), Oneşti (53 km).
Cel mai puternic seism din acest an s-a produs în seara zilei de 22 noiembrie în zona Vrancea şi a avut o magnitudine de 5,7 grade pe scara Richter.
Cutremurul s-a produs la o adâncime de 39 kilometri şi a fost resimţit şi la Bucureşti.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version