Acasă Actualitate Guvernul amână cu încă cinci ani dreptul călătorilor de a fi despăgubiţi...

Guvernul amână cu încă cinci ani dreptul călătorilor de a fi despăgubiţi la întârzieri CFR

(Foto: adevarul.ro)
(Foto: adevarul.ro)

Termenul începând de la care călătorii pot primi despăgubiri pentru întârzierea trenurilor în curse pe teritoriul României, în baza unui regulament al Uniunii Europene (UE), a fost amânat de Guvern cu încă cinci ani, până în decembrie 2019, informează Mediafax.ro. Argumentul prezentat a fost acela că astfel de despăgubiri ar produce pagube semnificative pentru compania CFR.

Amânarea a fost decisă în şedinţă de guvern, după ce acest termen mai fusese amânat o dată, în 2009, pentru alţi cinci ani, respectiv până în decembrie 2014. „Deşi în perioada 2009-2014 s-au făcut demersuri în privinţa creşterii calităţii serviciilor feroviare prin măsuri organizatorice şi investiţionale, reînnoirea derogărilor pentru următorii 5 ani este necesară pentru a obţine timp în vederea obţinerii unor compensaţii adecvate pentru serviciul public şi pentru asigurarea sumelor necesare respectării standardelor minime de calitate a serviciilor prin reînnoirea/modernizarea parcului de material rulant, modernizarea sistemelor de informare a călătorilor, dotări pentru persoane cu mobilitate redusă la nivelul staţiilor de cale ferată. Toate aceste măsuri implică un efort investiţional pe o perioadă de 5-10 ani, care nu poate fi realizat într-un timp scurt de acţionariatele întreprinderilor de transport feroviar de călători şi ale gestionarului de infrastructură”, este justificarea Guvernului.

Conform regulamentului european, a cărui aplicare este amânată constant în România, călătorii au dreptul să primească despăgubiri în cazul anulării sau ori întârzierii trenurilor sau pierderii legăturilor între curse, inclusiv să li se ramburseze total sau parţial banii plătiţi pe bilet.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version