Romanul „În numele Tatălui (şi al Fiului)“, distins cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură în 2011, este romanul memoriei, cartea în care fiul-narator încearcă să-şi înţeleagă trecutul citind însemnările tatălui şi trăind, odată cu el, rând cu rând, momente din viaţă, din trecutul lui.
Întorcându-se de la mormântul tatălui, naratorul începe să răsfoiască jurnalul ţinut de acesta în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Jurnalul este scris într-un stil rece, impersonal, lapidar, însă tocmai acest lucru îl determină pe fiu să reconsidere relaţia pe care a avut-o cu tatăl său de-a lungul vieţii. Invalid după un accident de motocicletă, tatăl încercase mereu să-şi convingă apropiaţii că e un om de fier, capabil să înfrunte singur toate greutăţile, educându-şi fiul – cel de-al optulea copil – să trăiască la fel. Relatat din dubla perspectivă, a tatălui şi a fiului, romanul e un amestec de stiluri – de la naraţiune dinamică la descrieri pline de tandreţe şi poeme emoţionante – şi de trimiteri politice, religioase, livreşti, într-o ţesătură narativă care se desfăşoară pe mai multe niveluri.
