Acasă Actualitate Imunitatea lui Valerian Vreme, în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor

Imunitatea lui Valerian Vreme, în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor

Deputaţii se reunesc, astăzi, pentru a supune la vot în plen ridicarea imunităţii lui Valerian Vreme.
Procurorii cer încuviinţarea pentru a-l cerceta penal pe acesta în răsunătorul dosar Microsoft, o afacere necurată în care au fost implicaţi mai mulţi demnitari.
În vizorul procurorilor se mai află, de asemenea, senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu. Camera Superioară a legislativului ar urma să tranşeze cazurile abia după vacanţa electorală.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version