Acasă Actualitate Italia: Româncă sechestrată într-un apartament, alături de 26 de câini

Italia: Româncă sechestrată într-un apartament, alături de 26 de câini

O menajeră româncă a fost sechestrată timp de patru luni într-un apartament din oraşul italian Milano, unde angajatorul femeii creşte 26 de câini, informează Adevărul.ro. Românca a fost găsită de autorităţile italiene, după ce vecinii au reclamat mirosul greu de suportat. De asemenea, vecinii familiei au spus că au văzut-o la un moment dat pe româncă pe balconul apartamentului, de unde a strigat după ajutor. Menajera a fost găsită legată şi închisă într-o cameră a locuinţei situate în zona Porta Vittoria, prezentând pe corp mai multe urme de muşcături de câine.

Autorităţile italiene au dispus reţinerea proprietarei apartamentului, care este acuzată de sechestrare de persoane. Câinii crescuţi în apartament au fost preluaţi de serviciile veterinare.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version