22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitate2.800 de locuri de cazare în căminele studențești din Craiova

2.800 de locuri de cazare în căminele studențești din Craiova

http://www.youtube.com/watch?v=WvLmIJerLmg

Vineri vor începe cazările în căminele studențești ale Universității din Craiova. În acest an le sunt oferite studenților camere incluse în trei categorii de confort, la prețuri care variază între 135 și 295 de lei de persoană pe lună. Excepție de la aceste tarife fac doar cazările în apartamentele din căminele modernizate, unde chiria lunară este de 300 de lei de persoană.

Pentru anul universitar care va începe peste doar câteva zile, Universitatea din Craiova va pune la dispoziția studenților 2.800 de locuri de cazare în cămine. „Cazările se vor face în zece cămine studențești situate în cartierul Lăpuș, în complexul de la Mecanică, la Facultatea de Agronomie, la Facultatea de Educație Fizică și Sport. În prezent, avem înregistrate 2.067 de cereri depuse în prima sesiune de înscrieri, derulată între 15 mai și 31 iulie pentru studenții din anii mai mari, la care se adaugă 943 de cereri depuse în prioada august -septembrie de studenți de anul I și alte 106 cereri de la studenții care nu s-au mobilizat în prima sesiune“, a precizat Emil Staicu, șef-serviciu cămine și cantine al Universității din Craiova. Având în vedere numărul solicitărilor, și anul acesta cererea pentru cazarea în cămine depășește oferta. „Ce avem în plus sunt cele 106 solicitări depuse de studenții din anii mai mari înregistrate în afara perioadei de înscrieri prevăzută special pentru ei. Vom depune toate eforturile ca să găsim soluții ca și în anii universitari anteriori“, a mai spus șeful serviciului cămine și cantine.

Noutățile din acest an

Pentru acest an, administratorii unităților de cazare spun că s-au făcut lucrări de igienizare, dezinsecție, dar și de creștere a gradului de confort. „Noutatea este că anul acesta am reușit să începem lucrările mai devreme. Am făcut cosmetizări, igienizări, dezinsecții. În plus, pentru sporirea confortului în toate oficiile de preparare a hranei s-au montat plite vitroceramice mai eficiente și mai durabile. Mai întâi, aceste plite au fost montate la Căminul 10 din cartierul Lăpuș, în urmă cu doi ani, iar acum am extins aceste investiții“, a mai spus Emil Staicu. Studenții au la dispoziție trei categorii de confort. „La gradul de confort se încadrează Căminele 6, 7, 14 de la complexul Mecanică, Căminul 3 de la Agronomie și Căminul 12 de la Facultatea de Educație Fizică și Sport. Camerele sunt dotate cu frigider, internet și sunt pentru câte două persoane. Ca și prețuri, acestea pornesc de la 245 de lei pentru studenții de la buget și ajung la 295 de lei pentru studenții cu taxă, la care se adaugă utilitățile. La categoria a II-a se încadrează Căminul 10 din Lăpuș, unde locuiesc câte cinci studenți în cameră. A fost renovat în urmă cu doi ani și are baie proprie, iar la categoria a III-a de confort se încadrează Căminele 1, 2 de la Agronomie plus Căminele 11 și 13 de la Facultatea de Educație Fizică și Sport, care au grupuri sanitare conune“, a mai explicat șeful serviciului cămine și cantine. Distribuirea locurilor se va face în funcție de distanța dintre unitatea de cazare și sediul facultății, de rezultatele studenților, dar și de activitățile desfășurate în cadrul ONG-urilor.

Zece apartamente de două camere

Universitatea din Craiova dispune și de zece apartamente de două camere, care sunt destinate angajaților, dar și doctoranzilor. Chiria este de 300 de lei pe lună de persoană, la care se adaugă și utilitățile. Cazarea este asigurată pentru cel mult un an universitar. În toate situațiile, studenții orfani de ambii părinți beneficiază de gratuitate, iar cei care au doar un părinte de o reducere din costurile chiriei, aprobată de Consiliul de Administrație al Universității din Craiova. Nu se plătesc taxe suplimentare în momentul preluării locurilor. Cei care încalcă regulamentul de ordine interioară și distrug dotările sunt evacuați. Distribuirea locurilor de cazare se va face pe 26, 27 septembrie pentru studenții din anii mai mari și pe 29 septembrie pentru cei de anul I care au dreptul la 30% din locurile de cazare. Programul de lucru va fi între orele 8.00-18.00 cu pauză de o oră în intervalul orar 12.00 – 13.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS