22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateServiciul Judeţean de Ambulanţă Vâlcea, în pragul colapsului

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vâlcea, în pragul colapsului

Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Vâlcea, care deserveşte peste 350.000 de persoane, nu-şi mai poate plăti furnizorii din cauza blocajului financiar în care se află. În această situaţi ambulanţele riscă să rămână pe loc, iar pacienţi vor trebui să vină cu singuri la spital cu alte mijloace de transport, potrivit adevarul.ro.
De mai bine de o lună, instituţia nu a mai primit un leu pentru achitarea facturilor scadente. Directorul SJA susţine că de la minister i s-a comunicat că situaţia s-a deblocat. Cu toate acestea, Ambulanţa nu a primit un leu până acum şi riscă să nu mai poată onora solicitările vâlcenilor. „Toate facturile pe bunuri şi servicii depăşesc 450 000 de lei. N-am primit bani de o lună şi jumătate, avem facturi scadente tot de atâta timp. Ministerul Sănătăţii ne spune că şi-a făcut datoria, că situaţia s-a deblocat, iar problema ar fi de fapt la Ministerul Finanţelor. Pendulăm între două ministere. Dacă nu vom primi bani să ne achităm facturile, într-o săptămână nu vom mai primi combustibil”, a spus Petre Duinea, managerul SJA Vâlcea. Săptămânal, instituţia are aproximativ 1000 de solicitări.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS