Acasă Actualitate Invazie de zombi în Spania

Invazie de zombi în Spania

Străzile unui orăşel din Spania au fost invadate de mii de… zombi. Potrivit site-ului web.orange.co.uk, peste 2.000 de persoane s-au adunat în localitatea Collado Villalba pentru a participa la un joc de supravieţuire în cazul unei invazii de zombi, eveniment organizat pentru prima dată în anul 2012 şi care a devenit deja o tradiţie şi un punct de atracţie pentru turişti. Jocul se desfăşoară în timpul nopţii, iar cei care se încumetă să se joace de-a supravieţuirea trebuie să se ferească de zombi – de fapt, tot oameni, actori care se deghizează în zombi. Participanţii sunt eliminaţi din joc dacă sunt atinşi de unul dintre zombi între ora 11 noaptea şi 7.00 dimineaţa. În tot acest interval orar, alţi actori, care joacă rolul de soldaţi, simulează o acţiune militară organizată împotriva zombilor.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version