Acasă Actualitate Olt: Manifestări dedicate Zilei pompierilor

Olt: Manifestări dedicate Zilei pompierilor

În acest an, la data de 13 septembrie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt aniversează 166 de ani de la cel mai important moment din tradiția armei pompierilor – lupta eroică purtată la 13 septembrie 1848 de Pompierii Bucureșteni împotriva trupelor otomane venite să înfrângă mișcarea revoluționară română. Începând cu anul 1953, ziua de 13 septembrie a fost declarată oficial Ziua Pompierilor din România.
Pentru a marca acest eveniment, în săptămâna premergătoare zilei de 13 septembrie, ISU Olt și Asociația Sportivă „Pompierul” Olt au organizat o serie de competiții și concursuri de minifotbal, tenis de câmp și șah, la care au participat peste 100 de cadre ale inspectoratului. Cei mai buni concurenți au primit cupe diplome și echipament sportiv din partea AS „Pompierul” Olt.

Seria activităților dedicate Zilei Pompierilor din România va continua, sâmbătă, 13 septembrie, începând cu ora 11.00, în Sala de Ședințe a Consiliului Județean Olt, unde vor fi citite mesajele oficialităților centrale și județene cu ocazia Zilei Pompierilor din România și se vor acorda diplome de onoarea instituțiilor care au sprijinit activitatea Inspectoratului. Manifestările vor continua, pe platoul din fața Instituției Prefectului-județul Olt, cu prezentarea echipamentelor și tehnicii de intervenție în situații de urgență a pompierilor olteni. De asemenea, se va organiza un punct de informare preventivă a cetățenilor.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version