10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBărbatul fără picioare a scăpat momentan de datorii

Bărbatul fără picioare a scăpat momentan de datorii

Cornel Chiţiba, de 57 de ani, din Tismana, Gorj, imobilizat în scaunul rulant şi care avea de plătit la stat un impozit mai mare decât venitul, a scăpat momentan de datorii. În urma apariţiei în presă a cazului acestuia, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj a analizat situaţia veniturilor bărbatului, care are certificate de handicap gradul I şi o pensie de 291 de lei, şi a stabilit că momentan acesta nu înregistrează nici un fel de debite către Finanţele Publice. Potrivit lui Marin Ciumag, directorul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj, din datele existente în prezent la nivelul instituţiei, nu au fost înregistrate datorii către bugetul de stat pe numele lui Cornel Chiţiba. Cu toate acestea, Marin Ciumag nu exclude ca în perioada următoare, când vor fi disponibile datele referitoare la veniturile din ultimii ani ale persoanei în cauză, să fie calculat un impozit: „Colegii mei au făcut o analiză a situaţiei şi, din datele centralizate până acum la noi, rezultă că domnul Cornel Chiţiba nu figurează în acest moment cu datorii. Din păcate însă, din câte s-a stabilit, i se va calcula un impozit anual la dividendele primite ca membru al Obştii din Tismana şi se va ajunge la o sumă de 460 de lei impozit CAS. Este oricum mai mare decât ce a primit de la Obşte. Am verificat şi dacă persoana în cauză a primit vreo înştiinţare şi nu este vorba de aşa ceva. Cineva de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate i-a făcut o estimare şi s-a ajuns la acea sumă de 2.000 de lei, dar nu a fost nimic oficial şi nu a primit nici o adresă. În ceea ce priveşte Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj, la noi se va calcula un impozit anual de 5,5% la dividendele primite şi suma datorată va fi de 460 de lei. Am mai avut astfel de cazuri, cu venituri de trei lei, patru lei, şi a trebuit să calculăm impozit. Asta e legea. Dar, repet, în acest moment, domnului Chiţiba nu i s-a emis nici un fel de document, pentru că în situaţiile noastre nu este încă înregistrat cu debite, dar urmează să se calculeze impozitul în baza veniturilor de care a beneficiat în ultimii ani“, a declarat Marin Ciumag, şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS