3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOlt: Administratorii adăpostului de câini fără stăpân din Sărăceşti, amendaţi

Olt: Administratorii adăpostului de câini fără stăpân din Sărăceşti, amendaţi

În perioada 3-8 august, o echipă mixtă formată din inspectori ai Autoriăţii Naţionale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) şi ai DSVSA judeţene, a efectuat controale în adăposturile de câini fără stăpân.

În Slatina, la adăpostul public din Sărăceşti, a cărui activitate de capturare era suspendată începând cu data de 18 iulie, neregulile descoperite în timpul controlului au fost: condiţii precare de igienă, nesepararea animalelor (pe sexe, stare fiziologică, vârstă, grad de agresivitate), precum şi registre necompletate la zi şi lipsa instruirii personalului, potrivit ANSVSA.
În acest caz, s-a aplicat o sancţiune contravenţională de 3.000 lei şi s-a menţinut decizia de suspendare a activităţii adăpostului, până la data programată a recontrolului, din această lună.

În Cernavodă, la adăpostul aparţinând asociaţiei Spike, “Refugiul de animale SPIKE”, reprezentantul legal al asociaţiei a refuzat accesul inspectorilor în incinta adăpostului, fapt ce constituie contravenţie la dispoziţiile tehnice şi la măsurile privind efectuarea acţiunilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor obligatorii.

Ca urmare a acestui refuz, reprezentantul legal al asociaţiei a fost sancţionat cu o amendă contravenţională de 4.000 lei.
În Mangalia, la adăpostul concesionat de către SC. Canin Kingdom SRL, inspectorii sanitari-veterinari au constatat că nu se respectau condiţiile de cazare privind densitatea animalelor.
De asemenea, în adăpost s-au găsit animale, care nu erau înscrise în registrele de evidenţă şi pentru care nu erau întocmite documentele sanitare-veterinare obligatorii.
Amenzile aplicate au totalizat 2.600 de lei şi s-a menţinut decizia de suspendare a activităţii de capturare, luată de inspectorii DSVSA Constanţa, cu ocazia unui control anterior, la acest adăpost.

În cazul judeţului Cluj, ANSVSA s-a autosesizat, ca urmare a unor articole apărute în presă şi a unor înregistrări video, în care se prezentau angajaţi ai unui adăpost public de câini fără stăpân din Dej, care maltratau animalele.
Direcţia Generală de Control Oficial din cadrul ANSVSA a dispus demararea, împreună cu reprezentanţii DSVSA Cluj, a unui control la acest adăpost.
În urma verificărilor adăpostului au fost descoperite deficienţe minore, pentru care inspectorii au acordat termene de remediere.
În ceea ce priveşte angajaţii adăpostului, îngrijitorul care a maltratat animalele, identificat pe înregistrările video, a fost sancţionat cu 3.000 lei. Activitatea celorlalţi îngrijitori este analizată în cadrul Comisiei de Disciplină a Primăriei Dej .
Totodată, au fost sesizate instituţiile abilitate de cercetare penală, având în vedere că schingiuirea, maltratarea şi uciderea animalelor cu intenţie, conform Legii 205/2004 privind protecţia animalelor, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 3 luni la un an.
Controalele în adăposturile de câini fără stăpân vor continua şi vor fi intensificate, în condiţiile în care Serviciul Poliţia Animalelor va deveni operaţional şi la nivelul DSVSA judeţene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS