Prefectul de Vâlcea: 55 de localităţi afectate de inundaţii la nivelul judeţului



Un bilanț al ISU Vâlcea prezentat azi de prefectul Dumitru Cornoiu menționează că în cursul săptămânii trecute au fost afectate de precipitațiile abundente 55 de localități din cele 89 din județ, informează Agerpres.

“În urma precipitațiilor abundente din județul Vâlcea înregistrate în perioada 29 – 31 iulie 2014 au fost afectate 55 de localități, din care, de menționat pentru situația deosebit de gravă comunele Vaideeni și Malaia, dar și orașele Băbeni, Băile Olănești, Bălcești, Brezoi, Călimănești, Drăgășani, Horezu, Râmnicu Vâlcea. La nivelul județului au fost salvate 155 de persoane, iar alte 404 au fost evacuate. Au fost inundate aproximativ 300 de case, 300 de gospodării și aproape 100 de beciuri. Aproximativ 100 de locuințe au fost complet distruse”, a precizat prefectul de Vâlcea.

Totodată, au fost afectate cinci drumuri naționale și 17 drumuri județene. De asemenea, au fost afectate cinci rețele de alimentare cu apă, două rețele de alimentare cu gaze, 12 rețele electrice și 31 de puncte de transformare.

“În toată această perioadă următoarele instituții s-au implicat activ pentru soluționarea problemelor cauzate de precipitațiile abundente: Instituția Prefectului, Consiliul Județean, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, UM Panait Donici, Comitetele Locale pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri, Secția Drumuri Naționale, CEZ și Sistemul de Gospodărire a Apelor. Din păcate, din această noapte se reîntorc ploile”, a mai adăugat prefectul Cornoiu.


Cornoiu a menționat faptul că în cursul zile de mâine urmează să revină în Vaideeni pentru o evaluare a situației vicepremierul Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne.

 


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 5 august 2014

Actualitate

» Conducerea Spitalului Poiana Mare, colorată politic
» Au golit conturile și vor ajutor social
» Firmele, jumulite de taxa tv
» Refacerea Celrom din Turnu Severin, aproape de final
» Germanii angajează poştaşi şi oferă 2.000 de euro salariu
» Adjunct nou la ISJ
» Loc de joacă pentru copiii cu dizabilităţi
» Reţea de canalizare şi apă pentru cel mai nou cartier
» Centrul Istoric al Craiovei, 60% gata
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Vâlcea: Păstrăvăria de pe lacul de acumulare Brădişor, înconjurată de zeci de tone de gunoaie
» ONU solicită 187 de milioane de dolari pentru ajutorarea celor 250.000 de persoane strămutate din Gaza
» Vâlcea: Călimănești-Căciulata inundată complet în această seară
» Minidelte cu nuferi în Târgu Jiu
» Vâlcea: Zona administrată de Ocolul Silvic Romani, cea mai afectată în urma inundaţiilor
» Parcul Bucovăţ naşte controverse
» Voleibaliştii din nou împreună
» Blocări record de conturi bancare in Oltenia
» Prima la Academie
» Permisul la control
» Băsescu, despre propunerile de miniştri: În principiu le resping
» MAE avertizează asupra pericolului infestării cu Ebola în timpul călătoriilor în Africa de vest
» Gorj: 103 dosare admise şi 38 respinse în cadrul programului “Casa Verde”
» Gorj: Premii în valoare de 13.000 de euro la Festivalul “Drumeţii Montane”
» Ploile torențiale și inundațiile au distrus peste 500 de kilometri de drumuri forestiere
» USL are de achitat, din 2012, datorii de peste 2.200.000 de euro
» Prefectul de Vâlcea: 55 de localităţi afectate de inundaţii la nivelul judeţului

Local

» Parcul din comuna Bucovăț naște controverse
» Alimentele alterate, greu de analizat la laborator
» Roșiile sunt distruse, dar se face țuica în Robănești
» La Căminul Sf. Mina, bătrânii redescoperă optimismul
» Primarul din Poiana Mare, acuzat că și-a angajat nevasta la primărie
» Van-Dame de Mehedinți, prins fără permis în Craiova
» Olt: Peste 320 de locuri de muncă disponibile în străinătate prin AJOFM
» Craiova: Asociaţie de proprietari, urmărită penal pentru ucidere din culpă
» Olt: 24 de fântâni şi 10 beciuri au fost asanate după inundaţii, în ultimele două zile
» Olt: Un bărbat a fost găsit înecat în Olteţ

Gorj

» Scandalul „fetiţe pentru şefii din CEO“ se lasă cu demiteri
» ROMATSA continuă campania de ajutor umanitar pentru oamenii din zonele afectate de inundaţii
» Gorj: Un tânăr a fost trimis în judecată după ce şi-a înjunghiat amicul

Sport

» Podărenii asudă la Kladovo
» Brandan, noul „creier“ al CSU Craiova
» Mandic: Am revenit cu drag acasă
» Sbora: A dovedit tuturor că are valoare!
» Fotbal – CSU Craiova și-a asigurat serviciile a cinci juniori de perspectivă
» Fotbal – CSM Vâlcea a pierdut amicalul cu Săgeata Năvodari
» Handbal (f) – Cupa Craiovei, cu patru echipe la start

Educatie

» Schimbări de directori și inspectori școlari în Dolj

Magazin

» Horoscop

Top