Gorj: Premii în valoare de 13.000 de euro la Festivalul “Drumeţii Montane”

Autori


Festivalul “Drumeții Montane”, cea de-a III-a etaptă din cadrul Campionatul Național “Ștafeta Munților”, organizat de Asociația “Drumeții Montane” şi  “Jnepenii” a avut loc în perioada 1-3 august,în Munții Retezat, adunând la start peste 350 de persoane care au putut concura la diverse activități cu specific montan. În cadrul acestui festival s-au oferit premii în valoare totală de 13.000 euro.

Toți cei care au dorit să participe la Festival au ales o categorie în funcție de vârstă, gen și experienţă, iar echipele au avut denumiri amuzante, precum: “Domnițele suave”, “Haiducii”, “Veteranii”, “Zmeii Înaripați”, sau “Dinozaurii Pitici”.

Festivalul „Drumeții Montane” este un proiect la care nu se percep taxe de participare, iar cei implicați sunt 100% voluntari, proiectul având ca scop principal promovarea şi popularizarea turismului sportiv ca modalitate eco de petrecere a timpului liber, îmbunătăţirea cunoştinţelor despre biodiversitate printr-o formă ludică – parcurgerea unor trasee turistice / poteci interpretative, implicarea în activităţi de mediu-protective şi dezvoltarea spiritului competiţional prin organizarea unor probe sportive, specifice sporturilor montane: orientare, escaladă şi raid montan.



Editor: Anca Dumitraşcu


Comenteaza acum

Alte stiri

10 martie 2019

Risc major de avalanșe în stațiunile montane

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă că riscul producerii de avalanşe este însemnat în majoritatea masivelor montane. La altitudini mari, stratul de zăpadă este instabil şi umezit şi va îngheţa, iar zăpada proaspăt depusă nu va ...

Sumarul ediției de marţi, 5 august 2014

Actualitate

» Conducerea Spitalului Poiana Mare, colorată politic
» Au golit conturile și vor ajutor social
» Firmele, jumulite de taxa tv
» Refacerea Celrom din Turnu Severin, aproape de final
» Germanii angajează poştaşi şi oferă 2.000 de euro salariu
» Adjunct nou la ISJ
» Loc de joacă pentru copiii cu dizabilităţi
» Reţea de canalizare şi apă pentru cel mai nou cartier
» Centrul Istoric al Craiovei, 60% gata
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Vâlcea: Păstrăvăria de pe lacul de acumulare Brădişor, înconjurată de zeci de tone de gunoaie
» ONU solicită 187 de milioane de dolari pentru ajutorarea celor 250.000 de persoane strămutate din Gaza
» Vâlcea: Călimănești-Căciulata inundată complet în această seară
» Minidelte cu nuferi în Târgu Jiu
» Vâlcea: Zona administrată de Ocolul Silvic Romani, cea mai afectată în urma inundaţiilor
» Parcul Bucovăţ naşte controverse
» Voleibaliştii din nou împreună
» Blocări record de conturi bancare in Oltenia
» Prima la Academie
» Permisul la control
» Băsescu, despre propunerile de miniştri: În principiu le resping
» MAE avertizează asupra pericolului infestării cu Ebola în timpul călătoriilor în Africa de vest
» Gorj: 103 dosare admise şi 38 respinse în cadrul programului “Casa Verde”
» Gorj: Premii în valoare de 13.000 de euro la Festivalul “Drumeţii Montane”
» Ploile torențiale și inundațiile au distrus peste 500 de kilometri de drumuri forestiere
» USL are de achitat, din 2012, datorii de peste 2.200.000 de euro
» Prefectul de Vâlcea: 55 de localităţi afectate de inundaţii la nivelul judeţului

Local

» Parcul din comuna Bucovăț naște controverse
» Alimentele alterate, greu de analizat la laborator
» Roșiile sunt distruse, dar se face țuica în Robănești
» La Căminul Sf. Mina, bătrânii redescoperă optimismul
» Primarul din Poiana Mare, acuzat că și-a angajat nevasta la primărie
» Van-Dame de Mehedinți, prins fără permis în Craiova
» Olt: Peste 320 de locuri de muncă disponibile în străinătate prin AJOFM
» Craiova: Asociaţie de proprietari, urmărită penal pentru ucidere din culpă
» Olt: 24 de fântâni şi 10 beciuri au fost asanate după inundaţii, în ultimele două zile
» Olt: Un bărbat a fost găsit înecat în Olteţ

Gorj

» Scandalul „fetiţe pentru şefii din CEO“ se lasă cu demiteri
» ROMATSA continuă campania de ajutor umanitar pentru oamenii din zonele afectate de inundaţii
» Gorj: Un tânăr a fost trimis în judecată după ce şi-a înjunghiat amicul

Sport

» Podărenii asudă la Kladovo
» Brandan, noul „creier“ al CSU Craiova
» Mandic: Am revenit cu drag acasă
» Sbora: A dovedit tuturor că are valoare!
» Fotbal – CSU Craiova și-a asigurat serviciile a cinci juniori de perspectivă
» Fotbal – CSM Vâlcea a pierdut amicalul cu Săgeata Năvodari
» Handbal (f) – Cupa Craiovei, cu patru echipe la start

Educatie

» Schimbări de directori și inspectori școlari în Dolj

Magazin

» Horoscop

Top