Conducerea Spitalului Poiana Mare, colorată politic

Autori


330 de angajaţi şi 472 de pacienţi sunt în acest moment la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare. La conducerea acestei unităţi se află un economist, director medical este o persoană specializată în medicină de familie, iar director de îngrijiri – un medic pediatru. Având drept monospecialitate psihiatria, mai mulţi medici psihiatri din acest spital se consideră nereprezentaţi corespunzător, spitalul aflându-se la un pas să piardă acreditarea şi ei să rămână fără locuri de muncă. Reprezentanții Ministerului Sănătății susțin însă că legea este de partea celor puşi la conducere.

În urmă cu aproximativ o săptămână, vă prezentam în ce condiţii sunt trataţi în prezent bolnavii de la Poiana Mare. După apariţia acelui articol, pe adresa redacţiei am primit o sesizare de la mai mulţi angajaţi ai spitalului, care se plângeau de faptul că cei din conducerea unităţii sanitare au fost puşi în funcţii pe criterii politice, fără a avea vreo legătură cu specialitatea de bază: psihiatria. Adresa trimisă redacţiei Gazeta de Sud a fost înaintată şi Ministerului Sănătăţii.

„Nu suntem de acord cu decizia care a fost luată, de a pune la conducere un medic de medicină de familie din afara spitalului în funcția de director medical în unitatea noastră, spitalul fiind de monospecialitate psihiatrie. Considerăm că o astfel de mutare aduce prejudicii mari spitalului, în special cu privire la funcționarea corespunzătoare, unitatea noastră fiind angajată în prezent și în procesul de acreditare. Un medic de familie nu are cunoştinţele de specialitate necesare și nu poate identifica nevoile specifice unui spital de psihiatrie, lucru care conduce la o disfuncționalitate, atât în organizarea internă, cât și în relația cu celelalte unități sanitare și cele cu caracter medico-social. Alt aspect nefavorabil, în situaţia precară binecunoscută a bugetelor spitalelor, este aceea că venirea unui director medical, care nu este angajat al spitalului, grevează bugetul cu o sumă considerabilă, fapt ce conduce la o instabilitate materială la nivelul unităţii“, notau medicii în memoriu.

„Directorul medical este membru de vază în PSD Poiana Mare“

Directorul medical are 63 de ani și a fost pus în funcţie în luna aprilie, iar medicii care au făcut sesizarea susţin că nu a trecut niciodată prin secţiile spitalului. „Directorul medical are obligativitatea de a asigura funcţionalitate actului medical şi chiar ar trebui să îl îmbunătăţească. Însă, directorul medical al acestui spital este membru de vază la PSD Poiana Mare şi nu a lucrat în psihiatrie, nu are această specializare. Este medic de familie. Asta a făcut toată viaţă. În plus, consiliul medical nu se întruneşte lunar, aşa cum este firesc, nu s-a făcut decât o singură dată. Noi considerăm că un medic psihiatru ar fi mai potrivit pentru această funcție pentru că ar cunoaşte mai bine situaţia“, susţin o parte dintre medicii din cadrul Spitalului Poiana Mare.

Aceştia sunt nemulţumiţi şi de faptul că în spital nu se permite angajarea personalului tânăr. „Avem persoane care au împlinit vârsta de pensionare şi care sunt încă menţinute în funcţii. Le-au fost prelungite contractele, deşi în alte spitale aceste persoane au fost pensionate. Sunt două cadre medicale în această situaţie“, spun medicii.

Spitalul Poiana Mare luptă pentru acreditare CONAS

În acest moment, Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare este înscris pentru a primi acreditare de la Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor (CONAS). Prin această acreditare este verificată siguranţa procedurilor medicale, drepturile pacienţilor şi aspectele administrative, reflectate în sinteza a peste 1.850 de indicatori şi a 11 referinţe, cinci pentru aspectele administrative, două privind drepturile pacienţilor şi patru privind managementul serviciilor medicale, ponderate diferit, astfel încât accentul să fie pus pe managementul serviciilor medicale.

CONAS este singura organizaţie autorizată pentru a acredita spitalele din România, în vederea aplicării politicilor şi programelor Guvernului României în domeniul sanitar, a armonizării cu legislaţia europeană, în scopul îmbunătăţirii serviciilor medicale.


Dacă Spitalul Poiana Mare obţine această acreditare, se garantează faptul că acesta funcţionează la standardele stabilite potrivit legii.

Până în 2015, spitalul are posibilitatea să demonstreze calitatea actului medical şi să primească această acreditare, iar dacă nu va reuşi acest lucru, nu va mai intra în contract cu Casa de Asigurări.

„Știu ce presupune meseria pe care o am“

Unii dintre medicii care lucreză în acest spital consideră că spitalul nu va putea obţine acreditarea în condițiile în care în funcţia de director medical se află un medic de familie şi în funcţia de director de îngrijiri este un medic pediatru. „Avem mici şanse să obţinem acreditarea pentru că nu are cine să lupte cum trebuie pentru ea. Noi considerăm că nu suntem bine reprezentaţi în această cursă şi în general. Directorul medical nu ştie nici măcar câţi pacienţi există“, susţin medicii.

Managerul Spitalului de Psihiatrie de la Poiana Mare, Viorel Oprescu, a declarat că în momentul în care a fost pus în funcție, cei doi medici fuseseră deja numiți. „Punerea celor doi doctori în funcție este o problemă stabilită de Ministerul Sănătății. Nu se încalcă nici o lege, sunt oameni competenți care știu ce înseamnă aceste funcții. Lucrăm bine în echipă. Dar dacă anumiți medici consideră că este o problemă, o să discutăm acest aspect în ședința de consiliu medical. Eu sper să se rezolve, să ne înțelegem și să lucrăm ca o echipă“, a precizat managerul spitalului.

Pe de altă parte, directorul medical interimar al spitalului, Georgeta Rădoi, susţine faptul că are toate competenţele în calitate de medic. „Am 35 de ani vechime ca medic şi toate competenţele luate în medicină. Știu ce fac în această funcție. Am mai lucrat în acest spital şi acum 20 de ani, ca medic pe specialitatea medicină generală. În anul 1984 am dat concurs pe post pentru acest spital. Consider că este tendenţioasă această nemulţumire a medicilor. Eu ştiu care este situaţia în spital şi ştiu ce presupune meseria pe care o am. Ca dovadă, la ultima contractare cu CAS am obţinut fonduri mai mari pentru acest spital şi urmăresc ca actul medical să fie de calitate. Dacă se va da concurs pentru acest post, probabil îl voi suţine“, a declarat Georgeta Rădoi.

„Numirea dr. Georgeta Rădoi a respectat prevederile legale“

Reprezentanții Ministerului Sănătății au precizat faptul că, începând cu 5.03.2014, când s-a terminat perioada de interimat în funcția de director medical a dr. Mihaela Sirbu, la propunerea conducerii Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare, propunere aprobată de conducerea Ministerului Sănătății, în funcția vacantă de director medical a fost numită cu caracter interimar, conform Ordinului ministrului sănătății nr. R496/2014, doamna doctor Rădoi Georgeta. „Facem precizarea că în conformitate cu legislația în vigoare, funcţiile de conducere care fac parte din comitetul director, în speță funcția de director medical, se numesc prin ordin al ministrului sănătăţii, iar persoanele numite în această funcție trebuie să îndeplinească următoarele condiții: sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă în profil medicină, sunt confirmaţi ca medic specialist sau primar, au cel puţin doi ani vechime ca medic specialist sau au competenţă/atestat în managementul serviciilor de sănătate ori sunt absolvenţi ai cursului de management spitalicesc, sunt doctori în medicină sau sunt cadre didactice universitare de predare (şef de lucrări, conferenţiar sau profesor), numai pentru institute sau spitale clinice. În consecință, numirea dr. Georgeta Rădoi s-a făcut cu respectarea prevederilor legale în vigoare“, au declarat reprezentanții Ministerului Sănătății.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 5 august 2014

Actualitate

» Conducerea Spitalului Poiana Mare, colorată politic
» Au golit conturile și vor ajutor social
» Firmele, jumulite de taxa tv
» Refacerea Celrom din Turnu Severin, aproape de final
» Germanii angajează poştaşi şi oferă 2.000 de euro salariu
» Adjunct nou la ISJ
» Loc de joacă pentru copiii cu dizabilităţi
» Reţea de canalizare şi apă pentru cel mai nou cartier
» Centrul Istoric al Craiovei, 60% gata
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Vâlcea: Păstrăvăria de pe lacul de acumulare Brădişor, înconjurată de zeci de tone de gunoaie
» ONU solicită 187 de milioane de dolari pentru ajutorarea celor 250.000 de persoane strămutate din Gaza
» Vâlcea: Călimănești-Căciulata inundată complet în această seară
» Minidelte cu nuferi în Târgu Jiu
» Vâlcea: Zona administrată de Ocolul Silvic Romani, cea mai afectată în urma inundaţiilor
» Parcul Bucovăţ naşte controverse
» Voleibaliştii din nou împreună
» Blocări record de conturi bancare in Oltenia
» Prima la Academie
» Permisul la control
» Băsescu, despre propunerile de miniştri: În principiu le resping
» MAE avertizează asupra pericolului infestării cu Ebola în timpul călătoriilor în Africa de vest
» Gorj: 103 dosare admise şi 38 respinse în cadrul programului “Casa Verde”
» Gorj: Premii în valoare de 13.000 de euro la Festivalul “Drumeţii Montane”
» Ploile torențiale și inundațiile au distrus peste 500 de kilometri de drumuri forestiere
» USL are de achitat, din 2012, datorii de peste 2.200.000 de euro
» Prefectul de Vâlcea: 55 de localităţi afectate de inundaţii la nivelul judeţului

Local

» Parcul din comuna Bucovăț naște controverse
» Alimentele alterate, greu de analizat la laborator
» Roșiile sunt distruse, dar se face țuica în Robănești
» La Căminul Sf. Mina, bătrânii redescoperă optimismul
» Primarul din Poiana Mare, acuzat că și-a angajat nevasta la primărie
» Van-Dame de Mehedinți, prins fără permis în Craiova
» Olt: Peste 320 de locuri de muncă disponibile în străinătate prin AJOFM
» Craiova: Asociaţie de proprietari, urmărită penal pentru ucidere din culpă
» Olt: 24 de fântâni şi 10 beciuri au fost asanate după inundaţii, în ultimele două zile
» Olt: Un bărbat a fost găsit înecat în Olteţ

Gorj

» Scandalul „fetiţe pentru şefii din CEO“ se lasă cu demiteri
» ROMATSA continuă campania de ajutor umanitar pentru oamenii din zonele afectate de inundaţii
» Gorj: Un tânăr a fost trimis în judecată după ce şi-a înjunghiat amicul

Sport

» Podărenii asudă la Kladovo
» Brandan, noul „creier“ al CSU Craiova
» Mandic: Am revenit cu drag acasă
» Sbora: A dovedit tuturor că are valoare!
» Fotbal – CSU Craiova și-a asigurat serviciile a cinci juniori de perspectivă
» Fotbal – CSM Vâlcea a pierdut amicalul cu Săgeata Năvodari
» Handbal (f) – Cupa Craiovei, cu patru echipe la start

Educatie

» Schimbări de directori și inspectori școlari în Dolj

Magazin

» Horoscop

Top