Acasă Actualitate Ponta: Legea amnistiei va fi pentru persoanele obligate să restituie bani din...

Ponta: Legea amnistiei va fi pentru persoanele obligate să restituie bani din erori administrative

Legea privind amnistia va fi aplicată pentru acele persoane care au beneficiat de diverse forme de sprijin, pensii sau indemnizaţii pentru mame şi sunt obligate acum, din cauza unor erori administrative, să restituie bani, a declarat premierul Ponta, precizând că este o amnistie fiscală, nu penală, transmite Mediafax.
 
„În proiectul de lege se va spune foarte clar: ce nereguli s-au făcut până la ziua adoptării legii intră sub amnistie, cine greşeşte de acum încolo plăteşte. Sub incidenţa legii vor intra toate acele persoane care au beneficiat de diverse forme de sprijin – fie pensii, fie cum au fost indemnizaţiile pentru mame – în care, din erori – vorbesc de partea administrativă, partea penală nu intră la Guvern – trebuie să dea nişte bani înapoi”, a spus Ponta.

Întrebat dacă pensionarii vor beneficia de amnistie indiferent dacă au dat mită sau nu pentru a primi pensii, Ponta a precizat că nu trebuie făcută o confuzie între amnistia fiscală şi cea penală.
Ieri, premierul Ponta a anunţat că Guvernul va aproba un proiect de lege pentru amnistia pensionarilor care trebuie să returneze statului o parte din banii încasaţi anterior, Ponta cerând ministrului Muncii să elaboreze un astfel de act pentru a nu se mai ajunge în situaţia în care aceştia să se sinucidă şi spunând că aceşti pensionari „probabil au greşit”, dar nu au făcut-o „pentru a se îmbogăţi”.

În ultimele zile au fost relatate cazuri de pensionari care s-au sinucis de teamă că vor fi obligaţi să dea înapoi banii pe care îi primiseră ilegal timp de câţiva ani.
Astfel, în ultima lună, cinci bătrâni s-au sinucis, speriaţi că vor ajunge după gratii, din cauza anchetei Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în dosarul pensiilor falsificate.
În acelaşi timp, mai mulţi medici, acuzaţi că au eliberat ilegal decizii de pensionare, au fost trimişi în judecată pentru luare de mită.

Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.
Exit mobile version