Acasă Actualitate Peste 1300 de sancţiuni şi 106 permise suspendate pentru infracţiuni la regimul...

Peste 1300 de sancţiuni şi 106 permise suspendate pentru infracţiuni la regimul de circulaţie

Peste 1.300 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţişti, într-o singură zi, în cadrul unei acţiuni desfăşurate în 15 judeţe, pentru reducerea numărului accidentelor de circulaţie ce au loc la trecerile la nivel cu calea ferată.
La data de 29 iulie., Poliţia Română a organizat o acţiune, în 15 judeţe, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie soldate cu victime omeneşti şi pagube materiale, ce au loc la trecerile la nivel cu calea ferată, din cauza nerespectării regulilor rutiere instituite în aceste zone, de către participanţii la trafic.
Astfel, 400 de poliţişti de la rutieră şi de la transporturi, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei Rutiere şi a Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au acţionat în zona trecerilor la nivel cu cale ferată din judeţele Argeş, Arad, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Dâmboviţa, Galaţi, Mureş, Neamţ, Olt, Sălaj, Timiş, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate 12 infracţiuni la regimul circulaţiei şi au fost aplicate 1.325 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 222 pentru nerespectarea egulilor de trecere la nivel cu calea ferată.
Poliţiştii rutieri au reţinut 106 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice, dintre care 45 pentru nerespectarea normelor legale la trecerea la nivel cu calea ferată, 23 pentru efectuarea manevrei de depăşire pe trecerea la nivel cu calea ferată sau la mai puţin de 50m de aceasta şi 38 pentru alte fapte.

De asemenea, pentru defecţiuni tehnice minore, poliţiştii au retras 34 de certificate de înmatriculare.

Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.
Exit mobile version