Conf. univ. dr. Marian Munteanu este şeful Secţiei Chirurgie III a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova. L-am găsit într-unul dintre saloanele secţiei în care lucrează înconjurat de studenţi şi de pacienţi. Are o ţinută impunătoare, dar nu îi lipseşte nici simţul umorului. Se trezeşte în fiecare zi la patru dimineaţa şi pleacă din spital seara târziu. Nu îi plac oamenii care îşi dau cu părerea despre toate şi de zeci de ani trăieşte pentru a salva vieţi.
GdS: Cum aţi ales să deveniţi medic şi, mai ales, medic chirurg?
Dr. Marian Munteanu: Eram elev în clasa a XII-a şi ştiam că, dacă nu o să merg la facultate, o să mă recruteze şi o să plec în armată. Ca să scap de asta, trebuia să devin student. Medicul de la şcoală, într-o zi când mi-a făcut o injecţie şi am leşinat, m-a întrebat la ce facultate vreau să dau şi atunci am zis că vreau la medicină. Sunt de loc din Piteşti, iar în decizia mea a contat şi faptul că eu sunt orfan. Unul dintre fraţii mamei mele era pe atunci mare director în Craiova şi în 1970, când am venit eu pentru prima dată în acest oraş în vizită la el, s-a inaugurat şi Facultatea de Medicină şi asta m-a făcut să aleg medicina şi să vin la Craiova. Faptul că am fost admis a fost o surpriză pentru că nu făcusem nici o oră de meditaţie. Aveam colegi care se pregăteau cu profesori de la Bucureşti de două ori pe săptămână şi credeam că nu am mari şanse, dar am intrat pe locul 60 din 200. Aşa am ajuns medic şi am ales chirurgia pentru că nu mă văd făcând altceva.
GdS: Cum percepeaţi medicina în timpul facultăţii şi cum o vedeţi acum?
M.M.: Până în anii ‘90, ştiam că o să mă repartizeze la un post oriunde în ţară după ce termin facultatea. Puteam să mă duc la Predeal, pentru că soţia mea obţinuse post de profesor acolo şi se ţinea cont de acest lucru. Dar m-am gândit că, dacă am terminat facultatea aici, e mai bine să rămân şi, în general, profesorii doctori de atunci încercau să păstreze absolvenții aici. Aşa au rămas mai mulţi medici în Craiova.
Am avut aşteptări foarte mari după schimbarea din 1989, când am crezut că, în sfârşit, nu o să mai facem medicină strânşi cu uşa şi că nu o să mai spunem că nu avem ce ne trebuie şi că suntem nevoiţi să îi dăm omului penicilină, deşi ar trebui să îi dăm ceva mai scump. Însă, nu este aşa cum ne aşteptam, e mai rău decât atunci. Au fost zile în care spitalul nu a avut antibiotic. Totul este mai scump, sunt medicamente multe, ţi le bagă pe gât, dar nu ai bani să le cumperi. Eu mă plângeam că nu avem, iar un prieten grec mi-a zis să nu mă bucur că vine UE şi ne umple rafturile cu pastile pentru că nu o să avem cu ce să le cumpărăm. Şi acum îmi dau seama că avea dreptate. Am reuşit totuşi să avem în clinică un laparoscop, avem şi medicamente scumpe de care au nevoie pacienţii, dar sunt puţine.
Chirurgia cere temperament și talent
GdS: Care consideraţi dumneavoastră că sunt problemele sistemului sanitar românesc?
M.M.: Părerea mea este că sistemul sanitar este dezechilibrat. Foarte mulţi bani s-au băgat în medicina primară. Au fost investiţi mulţi bani în salvări, elicoptere şi în tot sistemul de urgenţă. S-a făcut multă reclamă SMURD-ului şi acum ei trag pentru asta. Oamenii se duc toţi în urgenţă, deşi doar 30% dintre ei sunt cazuri urgente. De acolo, sunt împărţiţi pe secţii, iar eu nu am suportul financiar pe care îl au ei şi cu toate acestea trebuie să îi tratez. Sper ca printre studenţii de acum şi doctorii de mâine să se găsească o minte luminată care să aibă viziune şi să pună la punct acest sistem. Eu sunt plătit ca şef de clinică de chirurgie, dar sunt oameni plătiţi şi şcoliţi care ar putea să vadă altfel lucrurile şi să aibă viziune.
GdS: În condiţiile actuale, puteţi să faceţi performanţă profesională în Spitalul din Craiova?
M.M.: La Craiova, din păcate, nu avem centru de excelenţă. Am putea face şi ar fi trebuit să facem, dar nu ştiu de ce nu am reuşit. Pe noi, cei de la chirurgie, ne-au mutat la un moment dat din locul unde eram, pentru că au spus că vor să facă acolo centru de chirurgie cardiovasculară, dar asta trebuie făcută într-o clădire separată. În Secţia Chirurgie III avem o doctoriţă care face chirurgie vasculară, face varice, proteze, dar chirurgia cardiacă este altceva. Eu sunt convins că, dacă aş fi avut cu ce, aş fi putut să fac mai multe. Nu este vorba că mă laud, dar ca să faci chirurgie, pe lângă temperament, îţi trebuie şi talent, chirurgi teoreticieni sunt destui. Sunt convins că toţi chirurgii de la noi ar putea face mult mai multe, dar facem ce putem, cu ce avem. Există centre de excelenţă la Cluj, la Bucureşti. Aici, în Oltenia, noi nu am avut oportunitatea lor. Bucureştiul a fost tot timpul mai dezvoltat, iar în Cluj s-au dus foarte mulţi oameni cu idei noi şi care au ajutat la dezvoltarea lui. Zona noastră a fost tot timpul mai amărâtă, mai săracă. Este bună şi performanţa, dar noi trebuie să avem grijă mai întâi de marea masă a bolnavilor.
„Când eram tânăr le era frică bolnavilor de mine. acum sunt bătrân şi mi-e frică mie de ei“
GdS: În general, cum vă pregătiţi înainte de o intervenţie chirurgicală?
M.M.: Acum nu mă mai pregătesc în mod special. Mai am patru ani până la pensie şi sunt obişnuit cam cu toate. Dar dacă am o operaţie grea mă pregătesc şi mă informez astfel încât totul să iasă bine. Operaţiile de glandă făcute la gât sunt foarte migăloase şi încerc să le mai evit acum şi să îi las pe cei mai tineri să facă asta, pentru că ei văd mai bine şi trebuie să ai şi răbdare, să fii atent pentru că la cea mai mică greşeală poţi să îi faci rău omului. Doctorul Constantin Burdescu, unul dintre cei mai apreciaţi specialişti în chirurgie, îmi spunea că, atunci când operez guşa, să nu intru niciodată fără frică în sala de operaţie, tocmai pentru că este o operaţie grea.
GdS.: Simțiţi ca aţi devenit mai puţin sensibil faţă de suferinţa oamenilor de când practicaţi chirurgia?
M.M.: Nu, sunt şi mai sensibil. Un mare chirurg spunea: „Când eram tânăr, le era frică bolnavilor de mine, acum sunt bătrân şi mi-e frică mie de ei“, adică responsabilitatea este mult mai mare şi ştiinţa a ceea ce ar putea să urmeze te face pe tine să îți fie frică de pacient, mai mult decât ar putea să îi fie lui de tine. Eu ca şef de clinică ajung în secţie în fiecare dimineaţă la ora şase jumătate înaintea personalului şi stau câte 12-13 ore pe zi în secţie tocmai pentru că răspund de ce se întâmplă aici.
„Spitalul cade pe noi“
GdS: Care sunt problemele de care vă loviţi cel mai des ca medic?
M.M.: Cel mai des mă confrunt cu aparţinătorii care nu vor să respecte nici o regulă în spital. Toată lumea spune că este mizerie, dar aparţinătorii vin cu hainele cu care merg afară prin praf şi se aşază lângă tubul de dren al bolnavului. Când se duc la particular, nu mai fac ce vor ei, pentru că acolo nu îi lasă să intre dacă nu respectă clar regulile, dar în spitalul public nu au nici o treabă. În al doilea rând, mă confrunt cu lipsa cronică de tot ce este mai bun şi mai scump. Şi în al treilea rând, este faptul că spitalul cade pe noi. În Clinica Chirurgie III totul este făcut prin sponsorizări. Mă mai întreabă unii cum am făcut. Foarte simplu, eu nu am făcut factura mea, am făcut factura spitalului. Avem aer condiţionat în aproape toate saloanele, televizoare aduse de mine de acasă şi de oameni cu bani care au donat. Partea proastă este că se dărâmă spitalul. Toate ţevile se sparg, pereţii sunt umflaţi, instalaţiile electrice se ard.
GdS: Unul dintre fiii dumneavoastră este medic în Franţa. V-aţi gândit vreodată să plecaţi şi dumneavoastră?
M.M.: Da şi o să şi plec. Amândoi copiii sunt medici în străinătate. Cel mare lucrează în Franţa ca medic ginecolog, iar cel mic este rezident la un mare centru de cercetare, lângă Bruxelles. După ce o să ies la pensie, peste patru ani, dacă o să fiu sănătos, o să mă duc în Franţa să îl învăţ pe fiul cel mare să facă chirurgie la sâni, pentru că acolo chirurgia sânului o fac ginecologii, iar în România o fac chirurgii şi nu a avut posibilitatea să înveţe.
Din 2003 doctor în medicină
Conf. univ. dr. Marian Munteanu a absolvit Facultatea de Medicină Generală, Universitatea din Craiova, în 1978. În prezent, este medic primar gradul III, în specialitatea chirurgie generală, competență și în chirurgie oncologică (specializare la București și la Calgary, Canada), precum și în chirurgie laparoscopică. Din 2003, este doctor în medicină, iar în 2008 a absolvit masteratul în Managementul unităţilor de sănătate. Totodată, este conferenţiar universitar la Facultatea de Medicină Generală, Universitatea din Craiova, și șef Clinică Chirurgie III, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.
