17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFestivalul Internațional Adrian Păunescu, la cea de-a doua ediție

Festivalul Internațional Adrian Păunescu, la cea de-a doua ediție

Festivalul Internațional Adrian Păunescu, ajuns la cea de-a doua ediție, va aduna în Cetatea Banilor, în perioada 18 – 20 iulie, cei mai de seamă folkiști ai României. Seria evenimentelor dedicate muzicii, poeziei și aducerilor aminte va fi deschisă  vineri, 18 iulie, de la ora 19.30, la Filarmonica „Oltenia“, de un spectacol susținut de Dorel Vișan, care va fi acompaniat de Adrian Naidin. Sâmbătă, 19 iulie, de la ora 12.00, poezia va fi celebrată în cadrul celei de-a doua ediții a „Concursului de poezie Adrian Păunescu“. Juriul, format din acad. Eugen Simion (preşedinte), Ion Brad, Nicolae Dabija, Nicolae Dragoş, Tudor Nedelcea, Andrei Păunescu, Vasile Tărâţeanu, va premia cele mai interesante versuri adunate în poezii, pentru ca de la ora 19.30, în Piața „Mihai Viteazul“, muzica folk să încălzească inimi. Victor Socaciu, Vasile Şeicaru, Ducu Bertzi, Adrian Ivaniţchi, George Nicolescu, Emeric Imre, Octavian Bud, Magda Puskas, Cristian Buică, Maria Gheorghiu, Vasile Mardare, Valentin Moldovan, Raul Cârstea și Adi Manolovici, Fraţii Chiriac, Mădălina Amon, Walter Ghicolescu, Generaţia Folk, Andrei Păunescu ne vor aduce aminte de ceea ce era odată „Cenaclul Flacăra“. Festivalul se va încheia duminică, 20 iulie, pe scena Filarmonicii „Oltenia“, de la ora 19.30, cu un recital extraordinar susținut de Mircea Vintilă şi Nicu Alifantis, „Pământul deocamdată“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS